Decizia privind cursa din Bahrain, amânată pentru 1 mai
FIA a oferit un termen limită pentru 1 mai organizatorilor Marelui Premiu al statului Bahrain pentru a decide dacă sunt capabili să găzduiască o cursă de Formula 1 în acest sezon.
Păstrarea Marelui Premiu al statului Bahrain în calendarul sezonului 2011 al Formulei 1 va rămâne incertă pentru cel puţin încă şapte săptămâni.
Reunit marţi la Paris, Consiliul Mondial al FIA nu a luat nicio decizie privind reprogramarea sau anularea cursei de pe circuitul Sakhir, însă a oferit organizatorilor un termen limită pentru 1 mai până la care trebuie să anunţe dacă sunt capabili să găzduiască o cursă de Formula 1 în 2011.
"Consiliul Mondial al FIA a cerut Federaţiei Motorsportului din Bahrain să comunice până cel târziu în 1 mai dacă Marele Premiu al statului Bahrain poate fi organizat în 2011", precizează FIA într-un comunicat de presă.
Bahrain va trebui să garanteze că nu exista niciun risc pentru noi conflicte de stradă similare cu cele care au condus recent la amânarea pe termen nelimitat a cursei din 13 martie, care ar fi trebuit să marcheze debutul noului sezon competiţional.
Via | FIA