Ecclestone: "Cursa de la Melbourne, la fel de importantă ca Monaco"

Publicat miercuri, 16.03.2011 11:00 de Daniel Popescu

Bernie Ecclestone susţine că Marele Premiu al Australiei este la fel de important ca cel de la Monaco, însă nu poate forţa organizatorii să rămână în calendar.

Organizatorii Marelui Premiu al Australiei analizează posibilitatea de a renunţa la găzduirea cursei de Formula 1 după expirarea actualului contract în 2015, întrucât înregistrează pierderi de aproximativ 50 de milioane de euro anual suportate din taxele locuitorilor.

Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comericiale ale competiţiei, afirmă că Melbourne are o importantă la fel de mare ca Monte Carlo, însă admite că nu poate forţa organizatorii să accepte prelungirea contractului.

"Australia este la fel de importantă pentru noi precum Monaco. Face parte din campionatul mondial şi aşa a fost pentru mult timp (n.r - din 1985). Urăsc ideea că vom pierde Australia. În cazul Melbourne, dacă produsul este prea scump pentru ei, înţelegem asta şi, atunci când contractul ajunge la final, nu îl vom reînnoi. Nu vomforţa pe nimeni să cumpere ceva ce nu vor sau consideră că este prea scump. Avem o audienţă globală masivă. Dacă asta nu este important, atunci nu cumpăraţi", a declarat britanicul în vârstă de 80 de ani în cadrul unei conferinţă cu jurnaliştii australieni.

Circuitul de la Melbourne este unul de tip stradal, amenajat anual special pentru cursă, şi face parte dintr-un parc. Ecclestone consideră că organizatorii nu ar fi avut pierderi atât de mari dacă ar fi transformat parcul în circuit permanent de Formula 1 în urmă cu 10 ani. "Cred că în realitate ar fi fost cea mai bună decizie. Ar fi fost mai ieftin de construit cu 10 ani în urmă decât astăzi", a mai precizat el.

Via | Reuters

  • ccmax, miercuri, 16.03.2011 16:29
    ipocrizie

    "Urăsc ideea că vom pierde Australia" = urasc ideea de a scadea profitul meu net... oare omul acest nu se gandeste ca nu va exista pentru totdeauna?!? Parca de la o varsta, oamenii incep sa se gandeasca ce lasa in urma lor... se pare ca aici nu este cazul si este pacat pentru F1 ca sport (daca ii mai putem spune asa)...