Ecclestone: "Nurburgring va găzdui cursa germană într-un calendar cu 19 curse"
Bernie Ecclestone speră să semneze contractul cu circuitul de la Nurburgring pentru găzduirea Marelui Premiu al Germaniei, însă calendarul va fi redus la numai 19 cuse.
Cu numai două luni înainte de începerea noului sezon, calendarul Formulei 1 nu este încă definitivat, întrucât Bernie Ecclestone nu a ajuns încă la un acord cu circuitul de la Nurburgring, iar locul Marelui Premiu de la New Jersey a rămas neocupat.
Cu toate acestea, Ecclestone anunţă că Marele Premiu al Germaniei va fi găzduit de Nurburgring şi speră ca noul contract să fie semnat în cursul acestei săptămâni.
"Ar trebui să fie Nurburgring şi încercăm să facem asta posibil. Voi discuta cu ei astăzi (n.r - marţi)", a declarat britanicul în vârstă de 82 de ani pentru agenţia de presă Reuters.
Nurburgring găzduieşte Marele Premiu al Germaniei în anii impari în alternanţă cu Hockenheim, însă ediţia din 2013 a fost în pericol din cauza dificultăţilor financiare întâmpinate de actualii concesionari ai pistei.
În plus, Ecclestone a confirmat încă o dată că data de 21 iulie, alocată anterior pentru ediţia inaugurală a cursei americane de la New Jersey, va rămâne liberă în calendar după eşuarea negocierilor pentru revenirea Turciei. Astfel, Formula 1 va avea o altă pauză de trei săptămâni între cursa de la Nurburgring din 7 iulie şi cea de la Hungaroring din 28 iulie, iar calendarul va avea 19 curse în loc de 20.
Via Reuters