Ferrari: "Suntem satisfăcuţi că Mercedes a ajuns la tribunal"

Publicat marţi, 11.06.2013 15:36 de Daniel Popescu

Luca di Montezemolo a declarat că este mulţumit de decizia FIA de a depista cazurile în care regulamentul sportiv este încălcat, referindu-se la testul Mercedes cu pneuri Pirelli.

Ferrari a luat o poziţie oficială cu privire la decizia FIA de a trimite cazul testului efectuat de Mercedes cu pneuri Pirelli în faţa Tribunalului International.

Preşedintele Luca di Montezemolo a sugerat că este mulţumit de decizia luată de forul mondial şi şi-a exprimat speranţa că Mercedes va fi pedepsită într-un fel sau altul pentru încălcarea regulamentului sportiv.

"Nu vreau să comentez, dar notez cu satisfacţie că federaţia urmăreşte bine acest incident. Să sperăm că Formula 1 îşi poate menţine profesionalismul şi avem încredere că cei care încearcă să ocolească regulamentul sunt căutaţi şi urmăriţi penal, sau mai degrabă urmăriţi penal decât căutaţi", a declarat italianul pentru site-ul oficial al Scuderiei Ferrari.

Ferrari a fost de asemenea investigată pentru un test efectuat cu pneuri Pirelli spre finalul lunii aprilie, însă echipa italiană nu a fost sancţionată în niciun fel pentru că a utilizat un monopost din sezonul 2011.

Via SkySports

  • JugaruGabi, marţi, 11.06.2013 16:25

    Penal???

  • ferr, marţi, 11.06.2013 20:18

    Penal... pentru ca de-aia e TRIBUNAL. Altfel ii spunea "Adunarea pensionarilor din Formula 1".

  • marian0904, miercuri, 12.06.2013 00:02

    Penal, probabil, in sensul in care vor fi pedepse (bineinteles conform regulamentelor FIA) nu sanctiuni sau alte chestii marunte. Pedeapsa poate insemna retragerea echipei din CM a echipei si/sau o amenda consistenta ("penala"). A patit-o McLaren, care a fost exclusa atunci din CM si a platit o amenda de 100 mil $. Daca o fi platit numai 50 (cum am vazut intr-o postare) cred ca o fi achitat in 48h. :))

  • mirel_f1, miercuri, 12.06.2013 11:15

    se poate discuta mult pe subiectul asta,nu e chiar asa cum zice Montezemolo exagereaza se simte an pericol fiindca mercedes ar putea sufla locul 2 la constructori asa ca are tot interesul sa gandeasca asa rusinica

  • octav71, joi, 13.06.2013 00:51

    Of, Doamne! Puteti edita ce voi scrie mai jos, dar sper sa invatati sensul cuvintelor in romana si engleza! Ferrari: "Suntem satisfăcuţi că Mercedes a ajuns la tribunal" difera de "Preşedintele Luca di Montezemolo a sugerat că este mulţumit de decizia luată de forul mondial" care difera de "Ferrari President Luca di Montezemolo expresses faith in FIA over 'Testgate' affair", printre randuri, fiind cam asa: ""I do not wish to comment, but I note with satisfaction that the Federation is following this incident well," he told Ferrari's website." Come on, blogurile personale va mananca tot timpul? Unde scrie in textul de pe skysports ca cei de la Ferrari sunt satisfacuti ca...