Formula 1, o afacere de 1 miliard de euro în 2010
Formula 1 se bazează pe un buget total de peste 1.1 miliarde de euro în sezonul 2010 provenit din sponsorizări şi bugetele echipelor şi constructorilor.
Chiar dacă criza economică a lovit sever constructorii implicaţi în cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, Formula 1 continuă să reprezinte o afacere bună pentru cei care şi-au menţinut implicarea în această activitate.
Potrivit unui studiu realizat de publicaţia Formula Money, Formula 1 a acumulat în acest an un buget de 1.166 miliarde de euro din contractele de sponsorizare şi banii aduşi de proprietarii echipelor şi de constructori.
Din această sumă, 553 de milioane de euro provin de la cei 175 de sponsori de care se bucura Formula 1 în acest moment, calculele arătând ca fiecare companie care se promovează în Formula 1 a achitat, în medie, un tarif de 3.16 milioane de euro. De altfel, aportul sponsorilor în cadrul bugetului total este cel mai important, în condiţiile în care proprietarii echipelor din Formula 1 au adus 425 de milioane de euro, în timp ce constructorii au contribuit cu numai 188 de milioane de euro.
Scăderea implicaţiei constructorilor în Formula 1 este justificată de retragerea celor de la Honda, BMW, Toyota si Renault din ultimii doi ani (francezii au păstrat doar 25% din acţiunile echipei), mai ales că cele două echipe japoneze se bucurau de unele dintre cele mai mari bugete din Formula 1.
În calculul bugetului Formulei 1 pentru acest sezon nu au fost luate în calcul şi veniturile generate de drepturile de televizare ale competiţiei.
Via | Pitpass