Honda vor sa termine in puncte

Publicat luni, 21.04.2008 10:31 de Daniel Popescu

Honda si-au propus un obiectiv ambitios pentru Marele Premiu al Spaniei din acest weekend: clasarea in puncte pe circuitul de la Barcelona.

Dupa patru zile de teste pe circuitul de la Catalunya, Honda Racing se pregatesc intens pentru cursa de pe acelasi circuit de la sfarsitul acestei saptamani. Reprezentantii echipei considera ca noile update-uri mecanice si aerodinamice vor permite japonezilor sa lupte pentru primele opt pozitii ale clasamentului.

"Echipa a facut progrese bune la fiecare cursa din acest sezon, castigand incredere si performand mai bine cu fiecare ocazie", a declarat seful Honda, Ross Brawn. "Cele mai noi dezvoltari au adus pe RA108 un nou pachet aerodinamic, suspensii modificate si noi imbunatatiri in privinta pilotajului. Ma astept ca aceste imbunatatiri sa se adauge competivitatii noastre si sa mareasca potentialul nostru de a castiga puncte la Marele Premiu al Spaniei si la cursele ce vor urma".

La randul sau, Ribens Barrichello este optimist ca va reusi sa extraga tot ce este mai bun la monopostul RA108 pentru a fi capabil sa obtina un rezultat promitor in cursa de duminica. "Testele pe care le-am facut in avanpremiera Marelui Premiu al Spaniei ne-au pregatit foarte bine pentru cursa din weekend si avem numeroase date referitoare la setari si cerinte ale pneurilor", a precizat brazilianul. "Totusi, sunt multe variabile in privinta vremii, a vitezei vantujlui, astfel ca nivelul de aderenta reprezinta o mare provocare in timpul antrenamentelor pentru a extrage tot ce este mai bun la masina".

Coechipierul sau, Jenson Button, si-a fixat ca obiectiv sa reuseasca calificarea in ultima parte a calificarilor, care i-ar permite sa aiba o prestatie buna si in cursa de duminica. "Performantele noastre din primele 3 runde ale sezonului au demonstrat o imbunatatire incurajatoare pentru intrega echipa, iar asta ne-a reimprospatat increderea in masina. Speram sa ne luptam pentru primele 10 locuri in calificari, ceea ce ne-ar permite sa avem o prestatie foarte buna in cursa", a spus englezul.

Button a facut cateva precizari referitoare la modul in care un pilot poate realiza un tur rapid de pista. "Cheia pentru un tur foarte rapid este o masina cu o buna forta de apasare aerodinamica. Trebuie sa fii increzator in virajele de viteza mare. Depasirile pot reprezenta o mare provocare aici si una dintre cele mai bune oportunitati este in primul viraj, imediat dupa start. Sicana este foarte alunecoasa si lenta. O mica greseala te poate costa mult timp acolo".