Magnussen: "Podiumul din Australia se simte ca o victorie"
Kevin Magnussen este entuziasmat de locul trei obţinut duminică la Melbourne şi consideră că această performanţă este echivalentă cu o victorie.
Kevin Magnussen a devenit duminică primul danez care urca pe podiumul de premiere al Formulei 1, la capătul unei evoluţii constante în care a profitat la maxim de abandonul suferit la start de Lewis Hamilton.
Pilotul echipei McLaren este entuziasmat de locul trei obţinut la final, care ulterior s-a transformat într-un loc doi după excluderea lui Daniel Ricciardo.
"Nu-mi vine să cred. Nu este o victorie, dar simt rezultatul precum o victorie. Echipa vine după un sezon dificil şi a vrut cu adevărat să revină. Au muncit mult pe parcursul iernii, inclusiv cu un debutant fără experienţă. A fost dificil, dar au făcut o treabă foarte bună şi m-am făcut să mă simt confortabil. Nu puteam cere mai mult", a declarat el.
Spre finalul cursei, Magnussen s-a apropiat ameninţător de Ricciardo, însă în cele din urmă a renunţat la intenţia de a-l ataca pe australian. Danezul este însă încântat de stilul de pilotaj necesar în contextul noului regulament tehnic.
"Poţi face multe lucruri cu motorul, poţi forţa şi apoi să reduci ritmul, apoi să mergi din nou tare. Devine interesant de urmărit din exterior pentru că generează oportunităţi de depăşire, dar duminică nu a fost suficient şi nu am avut spaţiu să depăşesc", a adăugat el.
Magnussen a contribuit din plin la propulsarea celor de la McLaren pe prima poziţie în clasamentul constructorului, în condiţiile în care coechipierul său Jenson Button a terminat pe locul patru, transformat în trei după penalizarea lui Ricciardo.
Un viitor campion mondial.