Lotus a abandonat cu ambii piloţi, dar cei doi laudă progresele înregistrate de echipă
Romain Grosjean şi Pastor Maldonado au abandonat în prima cursă a sezonului din cauza unor defecţiuni la sistemul MGU-K, însă amândoi sunt convinşi că echipa înregistrează progrese după numeroasele probleme înregistrate în teste.
Lotus a avut parte de un Mare Premiu al Australiei care a început cu numai 33 de tururi parcurse în cele trei sesiuni de antrenamente, urmate de locurile 20 şi 21 obţinute pe grila de start doar după penalizarea suferită de Marcus Ericsson pentru înlocuirea cutiei de viteze.
În cursă, Romain Grosjean şi Pastor Maldonado au abandonat în tururile 44 şi, respectiv, 29 în urma unor defecţiuni similare la sistemul MGU-K, echivalentul sistemului KERS din sezoanele precedente. În ciuda acestor rezultate, Grosjean afirmă că Lotus merge în direcţia potrivită, întrucât a parcurs numeroase tururi şi a înţeles modul în care pot fi remediate problemele.
"Trebuie să vedem părţile pozitive, am parcurs 44 de tururi utile pentru ingineri şi pentru mine. Sigur, nu este bine să abandonăm, dar cel puţin am obţinut date. Putem învăţa mai multe după ziua de duminică decât în toate testele de iarnă şi a fost pentru prima oară când monopostul s-a comportat la fel în fiecare viraj. Mai avem mult până departe, dar trebuie să vedem părţile bune", a precizat francezul.
O opinie similară are şi Maldonado, care scoate în evidenţă numărul de tururi parcurse de monoposturile Lotus în cursa de duminică.
"Cu siguranţă a fost pozitiv, ambele monoposturi au rulat mult în cursă şi asta este foarte important, pentru că în trecut nu am fost capabili să parcurgem 20 de tururi consecutive. Trebuie să continuăm să forţăm, am avut o problemă cu motorul, dar în acelaşi timp trebuie să muncim, să rămânem uniţi şi să dăm tot ce avem mai bun", a explicat el.
Anul trecut aveau o masina de locul 3, iar in acest an nu pot trece de Q3