Maldonado, convins că Williams va câştiga câteva curse în 2013

Publicat miercuri, 06.03.2013 16:41 de Daniel Popescu

Pastor Maldonado susţine că Williams va fi capabilă să câştige câteva curse în sezonul 2013, însă a exclus posibilitatea de a lupta pentru titlul mondial.

Williams a fost ultima echipă care şi-a lansat noul monopost pentru sezonul 2013 al Formulei 1 şi singura care a fost prezentă la prima sesiune de teste cu maşina de anul trecut, însă echipa a obţinut performanţe decente pe parcursul celor opt zile de evaluare pe care le-a avut la dispoziţie.

De altfel, Pastor Maldonado debordează de optimism înaintea noului sezon şi afirmă că Williams va fi capabilă să obţină victorii sporadice pe parcursul anului.

"Luptăm cu super echipe şi poate nu avem tot ce ne trebuie pentru a câştiga campioante, dar cred că vom câştiga câteva curse şi vom fi foarte competitivi. Nu ştiu dacă putem fi la cel mai înalt nivel tot anul, dar facem tot ce putem cu instrumentele pe care le avem la fabrică pentru a realiza un monopost bun", a declarat venezueleanul.

Principalul subiect de discuţie din timpul testelor de iarnă a fost degradarea aparent prematură a pneurilor Pirelli, însă Maldonado crede că această problemă este întâmpinată de toate echipele.

"Avem ceva probleme cu pneurile, dar ne-am uitat în jur şi celelalte echipe au de asemenea probleme şi toată lumea se plânge din cauza pneurilor. Dar acestea sunt pneurile şi trebuie să concurăm cu ele. Încercam să înţelegem bine situaţia, am făcut o simulare de cursă şi degradarea era mare, dar nu prea mare", a adăugat el.

Via ESPNF1