Presă: Monaco şi Suzuka, singerele curse cu o singură zonă DRS în 2013

Publicat miercuri, 06.03.2013 15:43 de Daniel Popescu

Monaco şi Suzuka sunt singurele circuite pe care piloţii vor avea o singură zonă DRS în sezonul 2013, potrivit presei germane.

FIA a decis ca piloţii să poată utiliza sistemul DRS în antrenamentele şi calificările sezonului 2013 doar în zonele în care tehnologia poate fi folosită şi în timpul curselor. De teama ca importanţa sistemului DRS să nu scadă, forul mondial a anunţat anul trecut că va încerca să stabilească două zone pentru activarea sistemului pe cât mai multe circuit.

Chiar dacă informaţiile despre numărul şi amplasarea exactă a zonelor DRS sunt făcute publice cu cel mult trei zile înainte de startul unui Mare Premiu, publicaţia germană Auto Motor und Sport susţine că a aflat modul în care va fi reglementat sistemul DRS în acest an.

Potrivit sursei citate, FIA va implementa două zone DRS pe toate circuitele, singurele excepţii fiind Monaco şi Suzuka. Monaco este recunoscut pentru imposibilitatea de a avea două zone DRS ca urmare a lipsei unei linii drepte corespunzătoare, însă decizia este parţial surprinzătoare în cazul circuitului de la Suzuka, care pe lângă linia dreaptă de start-sosire include şi o linie dreaptă între virajele 14-15.

În schimb, circuitul de la Hungaroring va avea două zone DRS, cea de-a doua urmând însă să fie amplasată intre primul şi al doilea viraj.

Via Auto Motor und Sport

  • Jugarugabi, miercuri, 06.03.2013 16:55

    Ce-ar fi daca nu ar mai exista nicaieri zone de DRS?