Marco Tempestini a fost exclus din Raliul Braşovului şi a pierdut locul doi
Marco Tempestini a pierdut locul doi ocupat în Raliul Braşovului după ce a fost descalificat pentru încălcarea regulamentului tehnic. Napoca Rally Academy a fost de asemenea exclusă din clasamentul general.
Federaţia Romană de Automoblism Sportiv (FRAS) a anunţat marţi excluderea echipajului Marco Tempestini - Baggio Lucio din Raliul Braşovului, prima etapă a noului sezon din Campionatul Naţional de Raliuri.
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că într-una dintre maşinile de asistenţă ale echipei Napoca Rally Academy au fost descoperite încălzitoare pentru pneuri în funcţiune, lucru interzis de regulament.
"Echipa de asistenţă Napoca Rally Academy avea în interiorul maşinii de asistenţă patru roţi cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator în funcţionare, maşina de asistenţă tehnică fiind staţionată în incinta parcului de service îndepărtat", se arată într-un comunicat FRAS.
La audierile desfăşurare în timpul zilei de luni, Tempestini a afirmat că roţile încălzite în maşina de asistenţă erau destinate maşinii sale de concurs. Conform regulamentului, FRAS a exclus şi echipa Napoca Rally Academy din clasamentul general al raliului.
În urma acestor decizii, Dan Gîrtofan (Skoda Fabia S2000) a urcat pe locul doi în clasamentul general în spatele câştigătorului Francois Delecour, în timp ce Sebastian Barbu (Mitsubishi Lancer Evo X R4) a urcat pe ultima treaptă a podiumului.
Cel mai probabil, Marco Tempestini va face apel la această decizie.
Via FRAS
Era binevenit un articol mai bine documentat si specificate ce incalcari ale regulamentului au fost facute de NRA. Link de ajutor: http://2010.fras.ro/fras-home/hotarari-decizii/1578-hotararea-nr-1-a-comisiei-de-competitii