McLaren anunţă o dezvoltare agresivă a monopostului pentru a ajunge Mercedes din urmă

Publicat joi, 20.03.2014 10:09 de Daniel Popescu

McLaren va introduce un update major în Malaysia şi va continua dezvoltarea agresivă a monopostului pentru a ajunge la nivelul celor de la Mercedes până la debutul sezonului european.

McLaren ocupă prima poziţie în clasamentul constructorilor după cursa inaugurală a sezonului, ca urmare a locurile doi şi trei obţinute de Kevin Magnussen şi, respectiv, Jenson Button.

Echipa admite însă că această performanţă a venit în contextul abandonului lui Lewis Hamilton, motiv pentru care pregăteşte un update semnificativ pentru Marele Premiu al Malaysiei. În plus, şeful Eric Boullier promite o dezvoltare agresivă a monopostului pe parcursul sezonului pentru a ajunge la nivelul rivalilor de la Mercedes.

"Este adevărat că Mercedes are un avantaj, poate între o jumătate şi trei sferturi de secundă pe tur. Pe parcursul iernii, noi ne-am concentrat pe dezvoltarea unui monopost fiabil, pentru că am crezut fiabilitatea este esenţială pentru a câştiga multe puncte la începutul sezonului, iar Australia a confirmat strategia noastră. Acum forţăm foarte agresiv dezvoltarea performanţei, pentru că trebuie să ajungem Mercedes din urmă", a declarat directorul de curse Eric Boullier.

Francezul afirmă că McLaren trebuie să-şi îndeplinească acest obiectiv până la startul primei curse europene de la Barcelona din luna mai.

"Unele echipe nu au obţinut performanţe bune până acum, dar este evident că vor fi foarte rapide după ce vor putea folosi întreaga putere (n.r - aluzie la Red Bull Racing). Obiectivul nostru este să recuperăm diferenţa până la Barcelona şi apoi să ne consolidăm poziţia în primele curse europene", a adăugat el.

Via Formula1

  • red bull dog, joi, 20.03.2014 10:55

    agresiv da nu prea ca sa fie si fiabil

  • Gigi, joi, 20.03.2014 12:11

    La teorie toti sunt buni

  • adrian44, joi, 20.03.2014 15:44

    dezvoltare agresiva dar stiti cum se spune ce e mult strica sa nu cumva sa o deie in bara

  • E, joi, 20.03.2014 23:59

    Eric Boullier este un inginer bun cea facut anul trecut cu lotus cu toate ca aveau probleme financiare era singura echipa care se mai lupta cu red bull bravo lui Mclaren vor avea succes bunr dar sper ca numai bune decit mercedes

  • Mclaren_Mircea_1984, sâmbătă, 22.03.2014 21:01

    We are building an empire... Ron Dennis a anuntat ca Mclaren va obtine o inbunatatire de o jumatate de secunda in Malaezia, deci pachetul trebuie sa fie consistent. Foarte buna treaba baieti. Un monopost fiabil la inceput care apoi sa fie dezvoltat puternic. Se stie ca Mclaren este echipa capabila sa dezvolte cel mai mult masina de-a lungul unui sezon (nu includ dezastruosul 2013 cand au abandonat dezvoltarea mp4-28 in favoarea unui start timpuriu a mp4-29).