McLaren consideră că are şanse reduse la un podium pe merit în 2013

Publicat marţi, 03.09.2013 17:49 de Daniel Popescu

McLaren a minimalizat încă o dată şansele de a obţine un podium în acest sezon, însă consideră că nu va repeta greşelile de proiectare pentru monopost şi în 2014.

McLaren traversează unul dintre cele mai modeste sezoane din ultimii ani din punct de vedere al rezultatelor obţinute pe circuit.

Echipa a dat semne de uşoară revenire în Ungaria şi Belgia, însă progresele realizate simultan de rivali îl fac pe directorul sportiv Sam Michael să minimalizeze speranţele la o clasare pe podium până la finalul actualei campanii.

“Dacă ne uităm la ultimele două curse de la Budapesta şi Spa-Francorchamps, cu siguranţă am îmbunătăţit performanţele. Spa a reprezentat o cursă bună pentru noi şi am terminat pe locul şase pe merit. Nu a existat nimic neobişnuit în privinţa cursei, aşa că am realizat asta pe baza ritmului. Şi Monza ar trebui să fie o cursă bună pentru noi, dar va fi dificil să obţinem un podium pe merit până la finalul anului, în special pentru că începem să ne concentrăm pe monopostul pentru 2014”, a precizat el.

Referindu-se la procesul de dezvoltare pentru monopostul de anul viitor, Michael este încrezător că inginerii vor evita repetarea greşelilor care au condus la rezultatele modeste din actuala campanie.

“Cred că cel mai important lucru este că înţelegem pe deplin unde am greşit şi cred că gestionam destul de bine asta, dar nu cu o abilitate atât de mare încât să schimbăm situaţia pe parcursul acestui sezon. Atât timp cât înţelegem asta ar trebui să fim capabili să evităm aceste erori în viitor. Cu siguranţă pe acest lucru ne-am concentrat pe plan intern la McLaren”, a adăugat el.

Via ESPNF1

  • 88, marţi, 03.09.2013 18:40

    sunt jalnici fara Lewis

  • cgino2000, marţi, 03.09.2013 22:16

    "McLaren consideră că are şanse reduse la un podium pe merit în 2014" 2014? 2014?? 2014??? Suntem inca in 2013

  • pacat, miercuri, 04.09.2013 13:22

    monopost frumos, echipa cu traditie, rezultate foarte slabe. Sperante pentru anul viitor ? Pana nu le este clar unde si ce s-a gresit podiumul este doar o dorinta. Pacat!