McLaren: "Nu vom fi afectaţi de noile setări ale motoarelor"
Decizia FIA a schimba setările motoarelor pentru a evita exploatarea regulamentului pentru evacuări nu va afecta în niciun fel performanţele monopostului McLaren, potrivit oficialilor echipei.
FIA a decis săptămâna trecută să opereze o schimbare importantă la setările motoarelor înainte de începerea noului sezon, după ce a fost informată de constructorul Mercedes cu privire la o scăpare a regulamentului tehnic care permite eliminarea gazelor de eşapament şi atunci când pilotul nu apăsa pedala de acceleraţie, chiar dacă acest lucru este interzis.
Presa internaţională speculează că unele echipe ar putea înregistra un regres de performanţă din această cauză, însă McLaren susţine că nu va fi afectată în niciun fel de noua regulă.
"Pentru noi nu înseamnă mare lucru. Înţelegem punctul de vedere al lui Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA), iar ceea ce se întâmplă este doar un punct de natură tehnică. Dar pentru noi nu înseamnă mare lucru. Cu siguranţă nouă, celor de la McLaren, asta nu ne-a schimbat planurile şi nu ne schimbă programul pentru Australia. Am înţeles că aşa urma să se întâmple oricum, iar Whiting doar a confirmat acest lucru", a declarat Jonathan Neale, directorul executiv al McLaren, în cadrul unei întâlniri FOTA la Barcelona.
Între timp, Mercedes-Benz este mulţumită că FIA a adoptat rapid un punct de vedere pentru a evita apariţia unui nou scandal de natură tehnică în Formula 1.
"Cred că a fost o decizie bună să oprim potenţială dezvoltare în acea direcţie într-un stadiu foarte timpuriu", a precizat Norbert Haug, directorul Mercedes Motorsport.
Până în prezent, nicio echipă nu a fost acuzată sau măcar bănuită că a încercat să exploateze această scăpare a regulamentului tehnic.
Via | Autosport
Schumi la borna 43