OFICIAL: Trulli rămâne la Lotus în 2012
Jarno Trulli şi-a prelungit contractul cu Team Lotus pentru sezonul 2012, însă echipa nu a confirmat încă dacă şi Heikki Kovalainen va face acelaşi lucru.
Team Lotus a pus capăt tuturor speculaţiilor cu privire la viitorul lui Jarno Trulli, după ce a anunţat că italianul va rămâne la echipă şi în sezonul 2012.
Va fi cel de-al treilea sezon al său în cadrul uneia dintre cele trei noi echipe, iar obiectivul declarat este să continue progresele pe care le-a arătat în acest an.
"Sunt foarte bucuros că pot să confirm astăzi că contractul meu cu Lotus a fost prelungit pentru 2012. Provocarea pe care am acceptat-o din prima zi în care am venit devine din ce în ce mai interesantă şi sunt mândru că pot continua să ajut echipa să facă paşi înainte pentru cel puţin încă un an", a declarat el într-un comunicat de presă.
La rândul său, şeful Tony Fernandes este mulţumit că va continua să aibă în echipă un pilot experimentat şi în sezonul următor. "Suntem cu toţii încântaţi să am ajuns la un acord pentru a-l păstra pe Jarno la echipa pentru cel puţin încă un an. Anunţul de astăzi ne va aduce beneficiul experienţei sale în 2012, un alt an important în creşterea echipei", a precizat omul de afaceri malaezian.
Lotus nu a confirmat încă numele coechipierului lui Trulli pentru anul viitor, însă toate speculaţiile indică o continuare a parteneriatului cu Heikki Kovalainen, sosit la echipă în 2010.
Via | Lotus