Pirelli anticipează trei opriri la boxe în cursă din China
Pirelli consideră că piloţii vor efectua trei opriri la boxe pe parcursul cursei de la Shanghai, dar nu exclude ca unii dintre ei să încerce doar două opriri.
Pirelli consideră că echipele au încă dificultăţi în gestionarea corespunzătoare a pneurilor după modificarea radicală a specificaţiilor pentru acest sezon.
Prin urmare, Paul Hembery, directorul de motorsport al producătorului italian, anticipează o nouă cursă spectaculoasă în China şi crede că cei mai mulţi piloţi vor efectua câte trei schimburi de pneuri. Totuşi, el nu exclude posibilitatea ca unele echipe să încerce şi strategii cu numai două opriri la boxe.
"Shanghai este mai puţin agresiv cu pneurile decât Malaysia, dar ne aşteptam ca cei mai mulţi competitori să opteze pentru trei opriri, chiar dacă unii ar putea încerca doar două. Anul trecut am avut un nou câştigător în Nico Rosberg de la Mercedes, care au fost capabili să gestioneze corespunzător pneurile încă de la începutul weekendului pentru a produce o surpriză. Asta demonstrează ce este posibil cu un management corespunzător al pneurilor în acest moment al sezonului", a declarat britanicul.
În primele două curse de la Melbourne şi Sepang, Lotus s-a evidenţiat prin faptul că ambii piloţi au efectuat câte o oprire mai puţin decât rivalii lor de la Red Bull şi Ferrari. Piloţii vor avea la dispoziţie în China pneuri soft şi medium, fiind pentru prima dată în acest an când va fi utilizată aceasta combinaţie.
Via Pirelli