Raikkonen are pofta de victorii

Publicat miercuri, 18.06.2008 11:53 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen a marturisit ca simte acut lipsa de victorii si spera sa revina la forma sa obisnuita in Marele Premiu al Frantei din acest weekend.

Campionul mondial a ratat prezenta in puncte in ultimele doua curse, cazand pana pe locul 4 in clasamentul general. Pilotul Scuderiei Ferrari sustine ca esecurile recente il fac sa isi doreasca victoria mai mult ca oricand.

"Nu imi amintesc cand am mai avut o asemenea pofta de victorii. Echipa a pregatit o masina care a fost puternica pe toate circuitele, dar nu a mers bine pe parcursul ultimelor curse"

, a declarat finlanezul. "Nu imi place sa ma uit in urma si sa ma gandesc la ce s-a intamplat in ultima cursa. Nu pastrez ganduri negative pentru ca as pierde timpul degeaba, intrucat oricum nu pot schimba rezultatul. Este mult mai bine sa ma concentrez pe urmatorul GP si sa incerc sa obtin cel mai bun rezultat posibil".

Raikkonen a castigat anul trecut la Magny Cours si crede ca Ferrari vor fi competitivi in Franta si in acest sezon. "Cred ca lucrurile vor arata foarte diferit la Magny Cours comparativ cu ultimele curse. Anul trecut campionatul a inceput din nou pentru mine aici, in Franta", a adaugat el. "De asta am nevoire si acum, dupa doua curse fara niciun punct. Imi place acest circuit si cred ca este perfect pentru masina noastra. Cred ca vom fi competitivi si ca putem obtine cel mai bun rezultat".