Raikkonen regretă că nu a putut lupta pentru victorie
Kimi Raikkonen consideră că locul trei obţinut la Spa este foarte bun în condiţiile în care Lotus nu a avut un monopost suficient de rapid pentru a lupta pentru victorie.
Kimi Raikkonen a fost unul dintre principalii favoriţi la victorie în Marele Premiu al Belgiei, atât datorită celor patru victorii obţinute în trecut, cât şi a performantelor monopostului Lotus din ultima perioadă.
Totuşi, monopostul E20 a fost prea lent pe liniile drepte, astfel că Raikkonen nu a avut nicio şansă să ameninţe poziţia de lider a lui Jenson Button, iar în cele din urmă a fost surclasat şi de Sebastian Vettel.
"Nu am avut prea multă viteză. Luând în considerare cât de dificil a fost monopostul de manevrat sunt foarte fericit să termin pe locul trei. Nu mă aşteptam la o cursă foarte uşoară, dar s-a dovedit a fi una foarte dificilă. Primele tururi pe pneuri noi au fost bune, dar apoi am început să pierd controlul. Am avut ceva mai multă forţă de apăsare aerodinamică pentru a obţine o aderenţă mai bună, dar asta a însemnat că ne-am chinuit pe liniile drepte", a declarat finlandezul.
De altfel, acesta este şi motivul pentru care Raikkonen nu a fost capabil să-l depăşească pe Michael Schumacher pe linia dreaptă nici măcar cu sistemul DRS. În cele din urmă, fostul campion mondial a optat pentru o depăşire spectaculoasă în celebrul viraj Eau Rouge cu ajutorul sistemului KERS.
"Schumacher m-a depăşit o dată şi apoi l-am ajuns din nou. Nici măcar cu DRS nu am putut să-l depăşesc, aşa că a trebuit să încerc să-l depăşesc la intrarea în Eau Rouge cu KERS şi a fost foarte aproape să-şi recupereze poziţia", a explicat el la finalul cursei.
Pentru Raikkonen, Marele Premiu al Belgiei rămâne totuşi unul pozitiv: a urcat pe locul patru în clasamentul general şi a redus diferenţa care îl separă de Fernando Alonso de la 48 la numai 33 de puncte.
Via Lotus
Superba depasirea de la intrarea in Eau Rouge, despre care spune Kimi. Curajoasa, spectaculoasa, demna de un superpilot. Tot respectul si toata admiratia mea, pentru Kimi !