Raliul Sibiului 2013 - organizatorii au anunţat programul complet al etapei de ERC

Publicat vineri, 07.06.2013 11:43 de Daniel Popescu

Raliul Sibiului 2013 va avea loc în perioada 26-27 iulie pe un traseu de 228 de kilometri împărţit în 14 probe speciale, 20% din distanţa totală urmând să fie parcursă pe asfalt.

Organizatorii Raliului Sibiului au anunţat vineri programul complet al ediţiei din acest an, care va avea loc în perioada 26-27 iulie şi care este inclusă în calendarul Campionatului European de Raliuri.

Etapa de ERC va avea loc pe 14 probe speciale, dintre care opt dinstincte, iar traseul competiţional pe care îl vor parcurge piloţii este de 228 de kilometri, dintre care 80% pe macadam şi 20% pe asfalt.

Traseul este în mare parte similar cu cel de anul trecut, însă organizatorii au crescut numărul de kilometri pe asfalt prin introducerea probei speciale Sadu care are loc exclusiv pe această suprafaţă, iar superspeciala de 3.8 kilometri se va desfăşura acum de două ori datorită popularităţii de care s-a bucurat în 2012.

"Superspeciala este una din probele care atrage mult public şi de aceea am decis ca ea să fie parcursă de două ori. Mai sunt câteva mici modificări ale traseului, dar în mare am păstrat formula de anul trecut care a fost una extrem de spectaculoasă. Toate probele au intrat în reabilitare şi suprafaţa va fi mult mai bună decât la ediţiile anterioare, aceasta fiind şi una dintre solicitările celor de la Eurosport, promotorul Campionatului European de Raliuri", a declarat Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

PROGRAMUL RALIULUI SIBIULUI

Parcul de service al raliului va fi deschis luni, 22 iulie, iar în 23-24 iulie vor avea loc recunoaşterile înainte de calificările programate în 25 iulie pe superspeciala care se va parcurge în sens invers. În aceeaşi zi va avea loc şi startul festiv programat pentru ora 20:30 în Piaţa Mică, iar vineri se vor desfăşura primele şapte probe speciale.

"Prima zi începe cu două treceri pe probele Dobarca şi Crinti, apoi superspeciala şi cele două probe speciale de noapte: Păltiniş în urcare pe asfalt şi Santa pe macadam, unde mă aştept să fie şi cei mai mulţi spectatori", a adăugat Itu.

Sâmbătă vor avea loc celelalte probe speciale, Sadu, Gâtu Berbecului şi Santa Max urmând să fie parcurse de două ori înainte de superspeciala programată pe terenul de rally cross din cartierul Ştrand. Organizatorii speră ca noul format cu o dublă parcurgere a superspeciale în Sibiu să atragă mai mulţi spectatori decât anul trecut.

"Am ales un format foarte compact şi spectaculos. Sper să reuşim să atragem şi anul acesta cât mai mulţi spectatori pe probele speciale şi în Piaţa Mare a oraşului, unde va fi parcul de service", a concluzionat Itu.

Hartă completă a Raliului Sibiului 2013 este disponibilă aici.

KUBICA, POSIBIL PARTICIPANT ÎN RALIUL SIBIULUI

Înscrierile piloţilor pentru Raliul Sibiului au loc în perioada 7 iunie - 13 iulie. Fără îndoială, una dintre atracţiile etapei ar fi prezenţa fostului pilot de Formula 1 Robert Kubica, care a obţinut recent prima victorie la nivel înalt în lumea raliurilor după ce a câştigat Raliul Greciei la clasa WRC2 cu un Citroen DS3 RRC.

Polonezul a anunţat în luna martie că programul de ERC include doar patru etape, el participând deja la rundele programate în Insulele Canare, Azore şi Turul Corsicii înainte să încheie campania în Polonia la sfârşitul lunii septembrie. Totuşi, nu este exclus ca polonezul să facă o apariţie surpriză în Raliul Sibiului, în cazul în care programul extins de şapte etape din WRC2 îi va permite acest lucru. 

  • ion, miercuri, 12.06.2013 14:11

    in calendar apare raliul croatiei intre 6-8 06.....a murit cumva?

  • daniel.popescu, miercuri, 12.06.2013 15:07

    Raliul Croatiei a fost mutat in luna septembrie, iar cel din San Marino a fost anulat.