Red Bull Racing şi McLaren, afectate de noi probleme de fiabilitate
Red Bull şi McLaren au parcurs împreună doar 18 tururi în dimineaţa ultimei zile de teste de la Jerez, în care Kimi Raikkonen este cel mai rapid pentru Ferrari.
Ultima zi de teste din cadrul sesiunii de evaluare de la jerez se desfăşoară încă o dată sub dominaţia celor de la Ferrari. Kimi Raikkonen a stabilit cel mai bun timp al dimineţii după ce a fost cronometrat cu 1:22.537 şi l-a devansat cu peste o secundă pe Lewis Hamilton de la Mercedes.
Campioana mondială a parcurs din nou un număr record de tururi, şi anume 52, însă această performanţă a fost obţinută în mod surprinzător şi de Toro Rosso.
Max Verstappen a ocupat astfel locul patru în clasamentul general, în spatele lui Romain Grosjean de la Lotus. Sauber şi Williams au completat clasamentul prin Marcus Ericsson şi Felipe Massa, în timp ce ultimele două pozitii le-au revenit celor de la McLaren şi Red Bull.
Jenson Button a parcurs doar 10 tururi după ce inginerii au lucrat din nou la motorul Honda, iar britanicul s-a oprit la un moment dat chiar la ieşirea din pitlane. La rândul său, Daniil Kvyat a efectguat numai opt tururi, întrucât a fost nevoit să revină la boxe din cauza unei defecţiuni la sistemul ERS.
Teste Jerez - Rezultate intermediare ziua 4:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Diferenta | Tururi |
---|---|---|---|---|---|
1 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1m22.537s | - | 50 |
2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1m23.633s | 1.096s | 52 |
3 | Romain Grosjean | Lotus/Mercedes | 1m23.802s | 1.265s | 45 |
4 | Max Verstappen | Toro Rosso/Renault | 1m24.155s | 1.618s | 52 |
5 | Marcus Ericsson | Sauber/Ferrari | 1m25.081s | 2.544s | 33 |
6 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 1m25.136s | 2.599s | 27 |
7 | Jenson Button | McLaren/Honda | 1m28.550s | 6.013s | 10 |
8 | Daniil Kvyat | Red Bull/Renault | 1m37.195s | 14.658s | 8 |
1 Kimi Raikkonen Ferrari 1m21.516s 2 Max Verstappen Toro Rosso 1m22.553s +1.037 3 Marcus Ericsson Sauber 1m23.551s +2.035 4 Lewis Hamilton Mercedes 1m23.615s +2.099 5 Felipe Massa Williams 1m23.692s +2.176 6 Romain Grosjean Lotus 1m23.802s +2.286 7 Daniil Kvyat Red Bull 1m24.300s +2.784 8 Jenson Button McLaren 1m27.660s +6.144 Hamilton - 78 Verstappen - 72 Raikkonen - 61 Ericsson - 53 Grosjean - 53 Massa - 41 Kvyat - 35 Button - 31