Ricciardo, exclus din cursa de la Melbourne pentru încălcarea regulamentului combustibilului. Red Bull a făcut apel

Publicat duminică, 16.03.2014 18:23 de Daniel Popescu

Daniel Ricciardo a pierdut locul doi ocupat în Marele Premiu al Australiei după ce a fost exclus pentru depăşirea debitului maxim de curgere a carburantului în motor. Red Bull a făcut apel şi susţine că senzorii furnizaţi de FIA oferă date contradictorii, element confirmat inclusiv de forul mondial.

Daniel Ricciardo s-a bucurat numai câteva ore pentru obţinerea celui mai bun rezultat din carieră după ce a ocupat locul doi în Marele Premiu al Australiei, la capătul unei curse în care a luat startul de pe aceeaşi poziţie.

Pilotul echipei Red Bull Racing a fost exclus din clasamentul final de comisarii de cursă după ce aceştia au primit o notificare din partea FIA potrivit căreia echipa a încălcat regulamentul tehnic în privinţa combustibilului.

Pe lângă obligativitatea de a utiliza cel mult 100 de kilograme de carburant într-o cursă, regulamentul tehnic prevede curgerea combustibilului în motor cu o viteză de cel mult 100 de kilograme pe oră. FIA susţine că Red Bull a depăşit această limită, iar comisarii de cursă au decis să-l excludă pe Ricciardo din clasament pe baza acestei reguli.

 Ghidul schimbărilor de regulament pentru sezonul 2014

Senzorii FIA au generat date contradictorii

Comisarii de cursă au avut nevoie de aproape patru ore pentru a ajunge la acest verdict, în condiţiile în care senzorii furnizaţi de FIA pentru măsurarea vitezei cu care curge combustibilul în motor nu sunt bine calibraţi.

Potrivit unui amplu raport transmis presei de comisarii de cursă, filmul evenimentelor este unul inacceptabil pentru nivelul la care a ajuns tehnologia în Formula 1:

 senzorii care măsoară viteza de curgere a combustibilului în rezervor au furnizat date contradictorii pe parcursul antrenamentelor libere de vineri, motiv pentru care Red Bull Racing a solicitat schimbarea acestora. Propunerea a fost acceptată de FIA;

 noii senzori folosiţi în ultima sesiune de antrenamente şi în calificări au furnizat rezultate cu şi mai multe erori decât cei de vineri. Oficialii Red Bull Racing şi FIA au fost profund nemulţumiţi de datele obţinute, iar soluţia forului mondial a fost ca Red Bull să utilizeze în cursa de duminică senzorii care au furnizat deja rezultate contradictorii în antrenamentele de vineri;

 Red Bull Racing a refuzat să utilizeze senzorii care au dat erori pe parcursul zilei de vineri şi a folosit în schimb un sistem propriu de măsurare a debitului carburantului în motor;

 în timpul cursei de duminică, FIA a solicitat celor de la Red Bull Racing reducerea debitului carburantului în motor pe baza unor informaţii obţinute prin intermediul telemetriei;

 Red Bull Racing a refuzat să se conformeze solicitării, considerând că debitul nu depăşeşte limita de 100 de kilograme pe oră pe baza datelor furnizate de propriul sistem de măsură.

În acest context, FIA a decis să-l excludă pe Ricciardo din Marele Premiu al Australiei atât pentru că Red Bull Racing nu a respectat solicitarea forului mondial din timpul cursei, cât şi pentru că a folosit un sistem propriu de măsurare a debitului care nu este omologat de FIA.

FIA recunoaşte că senzorii nu au fost bine calibraţi

În ciuda excluderii pilotului australian, FIA a recunoscut că senzorii pentru măsurarea debitului nu oferă date precise, însă susţine că utilizarea acestora este obligatorie chiar şi în aceste condiţii.

"Chiar dacă senzorul iniţial a arătat date diferite în prima sesiune de antrenamente, acesta este senzor omologat şi obligatoriu cu care echipa este obligată să măsoare debitul carburantului, cu excepţia cazului în care primeşte permisiunea FIA de a proceda în alt fel", precizează forul mondial într-un comunicat de presă.

Red Bull a făcut apel la decizie

Profund nemulţumită de decizia comisarilor de cursă, Red Bull a anunţat imediat că a făcut apel la această hotărâre, întrucât este convinsă că nu a încălcat regulamentul tehnic.

"Datele inexacte ale senzorului FIA au fost răspândite pe tot parcursul weekendului în cazul tuturor echipelor din pitlane. Echipa şi Renault sunt încrezătoare că benzina este în deplină concordanţă cu regulamentul", precizează echipa într-un comunicat de presă.

FIA urmează să anunţe data la care va fi judecat apelul formulat de Red Bull Racing, însă cel mai probabil cazul va fi analizat abia peste câteva săptămâni.

Senzorii au dat bătăi de cap pentru FIA încă de anul trecut

Presa internaţională a relatat încă din luna octombrie a anului trecut că FIA înregistrează mari probleme cu senzorii care trebuie să analizeze debitului carburantului în monopost, întrucât la vremea respectivă eroarea datelor era de 1.5%. La începutul lunii ianuarie, forul mondial a anunţat că a remediat problema după ce eroarea înregistrată de senzori a fost de cel mult 0.5%.

Senzorii sunt furnizaţi de compania britanică Gill HySpeed.

Australia - clasament revizuit după excluderea lui Ricciardo

 1.  Nico Rosberg       Mercedes              1h32m58.710s
 2.  Kevin Magnussen    McLaren-Mercedes          +26.777s 
 3.  Jenson Button      McLaren-Mercedes          +30.027s 
 4.  Fernando Alonso    Ferrari                   +35.284s 
 5.  Valtteri Bottas    Williams-Mercedes         +47.639s 
 6.  Nico Hulkenberg    Force India-Mercedes      +50.718s 
 7.  Kimi Raikkonen     Ferrari                   +57.675s 
 8.  Jean-Eric Vergne   Toro Rosso-Renault      +1m00.441s 
 9.  Daniil Kvyat       Toro Rosso-Renault      +1m03.585s 
10.  Sergio Perez       Force India-Mercedes    +1m25.916s 
11.  Adrian Sutil       Sauber-Ferrari              +1 lap 
12.  Esteban Gutierrez  Sauber-Ferrari              +1 lap 
13.  Max Chilton        Marussia-Ferrari           +2 laps 
14.  Jules Bianchi      Marussia-Ferrari           +8 laps*  

* Not classified

Retirements:

     Daniel Ricciardo   Red Bull-Renault               DSQ
     Romain Grosjean    Lotus-Renault              43 laps
     Pastor Maldonado   Lotus-Renault              29 laps
     Marcus Ericsson    Caterham-Renault           27 laps
     Sebastian Vettel   Red Bull-Renault            3 laps
     Lewis Hamilton     Mercedes                    2 laps
     Kamui Kobayashi    Caterham-Renault            0 laps
     Felipe Massa       Williams-Mercedes           0 laps

Drivers' championship:

 1.  Nico Rosberg      25
 2.  Kevin Magnussen   18
 3.  Jenson Button     15
 4.  Fernando Alonso   12
 5.  Valtteri Bottas   10
 6.  Nico Hulkenberg   8
 7.  Kimi Raikkonen    6
 8.  Jean-Eric Vergne  4
 9.  Daniil Kvyat      2
10.  Sergio Perez      1

Constructors' championship:

 1.  McLaren/Mercedes      33
 2.  Mercedes              25
 3.  Ferrari               18
 4.  Williams/Mercedes     10
 5.  Force India/Mercedes  9 
 6.  Toro Rosso/Renault    6

Via FIA, Red Bull Racing

  • sorin666, duminică, 16.03.2014 18:49

    Daca utilizau sistemul de senzori omologat de FIA era in avantajul lor, dar utilizand sistemul lor neomologat de FIA nu cred ca au vreo sansa de a castiga acel apel.

  • Dambla, duminică, 16.03.2014 18:52

    Mircea si eu tin cu Mclaren, dar sa fim mai moderati, sa asteptam un pic, sa nu uitam ca nu au fost un Vettel si chiar un Hamilton, in viitor nici Alonso nu este de uitat este un pilot valoros.

  • sorin, duminică, 16.03.2014 18:55

    acu se vede hotia celor de la rbr, bravo FIA

  • pablo256r, duminică, 16.03.2014 19:00

    Mai sa fie! "Datele inexacte ale senzorului FIA au fost răspândite pe tot parcursul weekendului în cazul tuturor echipelor din pitlane." Dar numai echipa RBR a avut probleme de consum? Daca nu ati utilizat senzori omologati suportati consecintele. Imi pare rau pentru Richi (nu si pentru RBR care cred ca a incercat un alt truc pentru a eluda regulamentele).

  • marian0904, duminică, 16.03.2014 19:29

    RBR a gresit grav ca a pus pe masini debitmetre proprii, neomologate de FIA. Va fi greu ca FIA sa-si dea cu stangu-n dreptu' la procesul pe care tot ei il vor judeca. Practic boardul FIA ar trebui sa sanctioneze dur departamentul sau tehnic pentru ca nu au rezolvat corect problema.Totusi, ma mira valoarea debitului. De vreme ce masinile trebuie sa consume max 100 kg de combustibil intr-o cursa (care are cam 1h si 30 min - Rossberg a castigat in 1h 32 min), dintr-o impartire simpla ar rezulta un debit de max 67 kg de combustibil pe ora.

  • rsq, duminică, 16.03.2014 19:36

    E clar rbr trebuie sabotat pe orice cale ....ca daca nu...castiga

  • ss76, duminică, 16.03.2014 19:54

    RBR au revenit in forta cu trucuri ieftine ,sory pentru Ricciardo,dar asta e frate [ marian 0904 nu comfunda litrul cu kg,,1kg=1,4litri ] Fortzaa Alonsoo

  • bernie, duminică, 16.03.2014 20:06

    Vina este in egala masura si a FIA si a RBR.FIA ptr ca nu au facut un regulament clar [ca de obicei in ultimii ani] si nu au rezolvat problema senzorilor.Si la urma urmei de ce dracu le baga echipelor pe gat senzorii aia cand oricum nu pot folosi mai mult de 100 de litri pe cursa.Era mai buna o metoda primitiva dar pragmatica.O echipa de comisari de cursa sa alimenteze si sa supravegheze toate monoposturile inaintea cursei.In antrnamente si calificari oricum nu era importanta ptr FIA cantitatea de carburant.Cat priveste RBR astia s-au smecherit rau de tot.Ei sunt dati dreaq si nu vor sa stea laolalta cu muritorii de rand.Astia s-au obisnuit de vreo 4 ani incoace sa-si faca dreptate cum vor muschii lor.De ce sa respecte ei regulamentele ca cei multi si prosti.In concluzie:Pedeapsa meritata RBR...pacat de Riccardo.El chiar a meritat locul 2.RBR...ciocul mic si joc de glezne tata.

  • Drako, duminică, 16.03.2014 20:06

    @marian0904 - consumul de 100kg/ ora nu inseamna ca masina consuma intr-o ora 100kg! Consumul maxim de 100kg/ora este in sarcina maxima. Un motor nu functioneaza tot timpul la sarcina maxima! Ai inteles?

  • rsq, duminică, 16.03.2014 20:51

    Oricum cred ca rbr trebuia sa se supuna regulamentului chiar daca au dreptate...

  • D_A_N_Y_E_L, duminică, 16.03.2014 22:02

    RBR a fortat mereu regulamentul dar la limitele lui, acum fiind mult in spate au trecut limitele si au fost prinsi!

  • ferr1, duminică, 16.03.2014 22:17

    Eu ma bucur, cu siguranta mai mult se bucura Vettel. Totusi la sfarsitul anului sa nu uitam sa-i acordam lui Ricciardo cele 18 puncte, si pe urma sa vedem daca a fost mai bun decat Vettel.

  • danoe, duminică, 16.03.2014 22:46

    FIA ar trebui sa poata demonstra ca senzorii neomologati folositi de RBR permit un debit neregulamentar,iar daca poate dovedi aceasta sa dea si o explicatie asupra faptului ca nu a gasit inca o solutie la mai vechea problema a acestor senzori,atit.In rest sustin masurile draconice FIA in 2014{numai asaa poti progresa tehnologic)dar aplicate rational

  • lucky70, duminică, 16.03.2014 22:52

    Cei care castiga sunt Vettel si McLaren.Pacat de Ricciardo!D77B

  • Carburanescu, luni, 17.03.2014 09:16

    Se vede plasticul, se duce voseaua de pe champion!!