Rosberg: "Cursa parea ruinata dupa penalizare"
Nico Rosberg a crezut ca va pierde orice sansa de a obtine un rezultat bun in Singapore dupa ce a fost penalizat de comisarii de cursa.
Rosberg a obtinut duminica cel mai bun rezultat din cariera, terminand MP al statului Singapore pe locul 2.
Pilotul echipei Williams a marturisit insa ca a avut mari emotii dupa ce a fost nevoit sa suporte o penalizare de 10 secunde, intrucat intrare la boxe in momentul in care acest lucru nu era permis.
Totusi, germanul a reusit sa profite de faptul ca penalizarea a survenit foarte tarziu, astfel ca a reusit sa-si creeze un avans consistent in fata rivalilor sai.
"Cand a trebuit sa vin la boxe am vazut ca safety car-ul iesea. Echipa mi-a spus sa vin in acel tur. De fiecare data este exact acelasi lucru (n.r - cu regulamentul masinii de siguranta). Am fost foarte deranjat si m-am gandit ca asta este, s-a terminat", a declarat Rosberg.
"Dar apoi am vazut ca sunt capabil sa maresc distanta chiar si dupa oprire. Am avut o sansa buna in acest weeekend si totul a mers bine, ceea ce este grozav pentru mine si pentru echipa".
Britanicii au reusit astfel sa depaseasca performanta din prima cursa a sezonului, cand Rosberg a incheiat pe ultima treapta a podiumului. In ciuda rezultatului excelent obtinut in Singapore, Williams a ramas insa doar pe locul 8 in clasamentul constructorilor cu 26 de puncte, la doua puncte in urma celor de la Red Bull.