Rosberg: "Williams va rezolva problemele masinii"

Publicat vineri, 08.08.2008 10:09 de Daniel Popescu

Nico Rosberg este increzator ca Williams va reusi sa rezolve problemele intampinate la monopostul FW30 in prima parte a sezonului.

Dupa podiumul reusit in cursa inaugurala de la Melbourne, Williams a avut parte de o prima jumatate de sezon mediocra, reusind sa castige doar 7 puncte in ultimele 10 curse.

Totusi, cursa de la Hungaroring a reprezentat un mic reviriment, iar Nico Rosberg sustine ca, dupa mai multe luni de munca, echipa a reusit in cele din urma sa gaseasca solutii la problemele masinii.

"Da, am dat de cap uneia dintre probleme", confirma pilotul german. "Avem o explicatie pentru asta, mai ales daca luam in considerare ca in iarna eram la nivelul Red Bull si Toyota, iar acum ei sunt mult mai departe. Dar stim care este una dintre problemele principale si chiar am invatat ceva in Ungaria, cursa ce a reprezentat un mic pas inainte, pentru a ne da o idee daca mergem in directia cea buna. Am concurat cu aceasta solutie in calificari si rezultatul a fost foarte bun".

In ciuda optimismului sau, Rosberg crede ca Williams va mai avea nevoie de cateva saptamani pentru a implementa solutia, din cauza timpului limitat pentru teste. "Problema este ca in Formula 1 ai nevoie de timp", a adaugat el. "Trebuie sa o desenezi, apoi sa o produci, sa o testezi si sa o pui pe masina. Nu o vom vedea in viitorul apropiat, ne va lua cateva saptamani".