SUA au anunţat primele detalii despre cursa din 2012
Organizatorii Marelui Premiu al Statelor Unite au dezvăluit localizarea circuitului şi oamenii de afaceri aflaţi în spatele proiectului.
Statele Unite ale Americii vor reveni în calendarul Formulei 1 începând din sezonul 2012, pe un circuit complet nou ce va fi construit în sud-est oraşului Austin din Texas, în apropierea unui aeroport internaţional.
Tavo Hellmund, promoterul evenimentului, a dezvăluit că a avut nevoie de aproximativ un an şi jumătate pentru a alege cea mai bună localizare pentru circuit.
"Am vrut să mă asigur că avem cea mai bună localizare pentru Marele Premiu al Statelor Unite. Reuşeşti asta prin locaţia potrivită şi conectivitatea potrivită, iar noi am lucrat cel puţin un an şi jumătate pentru localizare", a explicat americanul.
Din punct de vedere financiar, cursa de Formula 1 va fi sprijinită de cunoscutul om de afaceri local Red McCombs, care s-a bucurat de numeroase succese în sporturi nord-americane precum fotbal american sau baschet şi este unul dintre cei mai bogaţi americani prin prisma numeroaselor afaceri pe care le deţine.
McCombs a comparat o cursă de Formula 1 cu Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, unul dintre cele mai importante evenimente sportive de peste Oceanul Atlantic.
"Să aducem din nou Formula 1 în Statele Unite reprezintă o oportunitate unică în viaţă şi una pe care orice oraş din lume ar dori să o accepte. Mărimea unei curse de F1 este comparabilă cu găzduirea Super Bowl-ului şi va aduce beneficii economice substanţiale pentru Austin, San Antonio şi întregul stat Texas", a precizat americanul. SUA vor găzdui curse de Formula 1 la Austin timp de 10 ani începând din 2012.
Via | Formula 1 United States