Super Aguri si-au gasit cumparator!

Publicat marţi, 29.04.2008 17:25 de Daniel Popescu

Compania auto germana Weigl Group a facut o oferta pentru a salva echipa Super Aguri din colaps, potrivit unor informatii de ultima ora din presa internationala.

Dupa ce intelegerea cu Magma Group a picat cu cateva saptamani in urma, Super Aguri au incercat sa gaseasca o alternativa viabila pentru viitorul echipei. Potrivit unor surse din interiorul team-ului japonez, seful companiei germane, Franz Josef Weigl, a fost prezent weekendul trecut la Barcelona pentru a discuta despre preluarea echipei.

Se vehiculeaza ca team-ul i-a oferit o intelegere prin care sa se implice la echipa atat timp cat ofera sprijin financiar pana sfarsitul sezonului. Vorbim despre o oferta cifrata la 6.5 milioane de lire sterline, bani cu care Super Aguri ar fi capabili sa supravietuiasca cel putin pana la sfarsitul actualului sezon.

Seful echipei Super Aguri, Aguri Suzuki, se va intalni miercuri cu reprezentatii Honda, urmand sa le propuna japonezilor sa accepte oferta companiei germane pentru ca echipa sa continue participarea in Formula 1.