Symonds: "Monopostul Renault, sub asteptari

Publicat vineri, 18.04.2008 16:24 de Daniel Popescu

Pat Symonds a admis ca se astepta la performante mai bune din partea monopostului R28, desi sustine ca R28 este mai bun decat in perioada testelor de iarna.

Fosta campioana mondiala Renault a avut parte de un debut modest de sezon, reusind sa acumuleze doar 6 puncte in clasamentul general al constructorilor. Directorul departamentului de inginerie, Pat Symonds, a incercat sa explice motivele acestui debut slab, admitand ca masina nu este atat de rapida pe cat si-ar fi dorit.

"Trebuie sa spun ca masina nu a indeplinit obiectivul de performanta, dar nu este vorba despre faptul ca nu ne asteptam la asa ceva. Cu alte cuvinte, nimic nu a mers prost, pur si simplu nu am atins nivelul de care avem nevoie pentru a fi in frunte", a declarat Symonds pentru revista Autosport.

Totusi, Symonds a recunoscut ca se astepta la rezultate mai bune in acest debut de sezon. "Absolut, dar lucrurile au inceput mai demult. Am renuntat la dezvoltarea masinii de anul trecut in luna august si ne-am concentrat pe aceasta masina pentru ca stiam ca vom avea un deficit urias. Ne-am stabilit o tinta foarte agresiva de dezvoltare. Nu am atins-o, dar cu siguranta am facut imbunatatiri mai multe decat intr-un an normal".

Oficialul team-ului francez este multumit de update-urile pregatite pentru cursa de la Barcelona, dar recunoaste ca acestea nu o vor propulsa pe Renault in frunte pentru ca si celelalte echipe pregatesc numeroase imbunatatiri. "Cu siguranta nu avem noi obiective dupa introducerea update-urilor", a precizat Symonds. "Avem cateva update-uri mari pentru aerodinamica si sasiu pentru cursa de la Barcelona. Dar cred ca si celelalte 10 echipe fac exact acelasi lucru. ASvem cateva lucruri noi pentru sasiu si speram sa facem un pas in fata".