Teste Barcelona, ziua 1: Vettel, cel mai rapid, probleme pentru Lotus

Publicat marţi, 21.02.2012 14:53 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp în dimineaţa primei zile de teste de la Barcelona, în timp ce Lotus a renunţat la sesiunea de după-amiază din cauza unor defecţiuni tehnice.

Cea de-a doua sesiune de teste din această iarnă a început marţi pe circuitul de la Barcelona, la scurt timp după ce Mercedes şi-a prezentat în paddock noul monopost pentru sezonul 2012.

Prima oră a sesiunii a fost una lipsită de interes, însă lucrurile s-au animat ulterior, iar la jumătatea zilei de teste Sebastian Vettel a ocupat prima poziţie în clasamentul general după ce a fost cronometrat cu 1:23.343.

Pilotul echipei Red Bull Racing a reuşit astfel să-l detroneze pe Nico Hulkenberg de la Force India, care a ocupat prima poziţie în cea mai mare parte a dimineţii. Germanul a fost urmat în clasament de Lewis Hamilton de la McLaren şi Daniel Ricciardo de la Toro Rosso, ultimul stabilind însă cel mai bun timp personal cu pneuri soft.

Alţi doi campioni mondiali au ocupat locurile 5 şi 6: Fernando Alonso la volanul unui Ferrari şi Michael Schumacher în cockpitul noului W03, iar cei doi au fost urmaţi de Sergio Perez (Sauber) şi Bruno Senna (Williams).

După ce a impresionat în prima sesiune de teste de la Jerez, Lotus a înregistrat defecţiuni tehnice majore în prima zi de la Barcelona. Romain Grosjean a parcurs numai 7 tururi înainte ca o problemă la şasiu să determine renunţarea la programul de marţi. Lotus a anunţat că a trimis deja şasiul spre fabrica de la Enstone şi nu va mai putea participa la teste în această după-amiază.

În schimb, cei de la Caterham au fost nevoiţi să întrerupă testele din cauza unei probleme tehnice suferite de Heikki Kovalainen, care s-a oprit în ultimul viraj al circuitului. Ultima poziţie în clasament i-a revenit lui Charles Pic de la Marussia.

Rezultate teste Barcelona, ziua 2, dimineaţă:

 1.  Vettel         Red Bull        1m23.343s            38
 2.  Hulkenberg     Force India     1m23.440s  + 0.097   47
 3.  Hamilton       McLaren         1m23.590s  + 0.247   45
 4.  Ricciardo      Toro Rosso      1m23.618s  + 0.275   45
 5.  Alonso         Ferrari         1m24.100s  + 0.757   37
 6.  Schumacher     Mercedes        1m24.150s  + 0.807   42
 7.  Perez          Sauber          1m24.219s  + 0.876   29
 8.  Senna          Williams        1m26.188s  + 2.845   56
 9.  Grosjean       Lotus           1m26.809s  + 3.466    7
10.  Kovalainen     Caterham        1m27.537s  + 4.194    9
11.  Pic            Marussia        1m29.248s  + 5.905   65

 

Testele de la Barcelona continua marţi până la ora 18:00, ora României.

  • radu, marţi, 21.02.2012 15:56
    Teste Barcelona

    Se transmit testele live pe ceva pozt tv??? Eu le urmaresc pe http://live.autosport.com/commentary.php/id/439 Multumesc Anticipat.

  • JJ, marţi, 21.02.2012 16:38
    Teste Barcelona

    Din pozele de dimineata am observat ca Hamilton a efectuat tururi numai cu cauciucuri hard. Cred ca putea sa fie mai rapid de atat.

  • login, marţi, 21.02.2012 17:10

    ar fi culmea ca mclaren sa fie cea mai rapida fara solutia aceea ingenioasa de nas