Toro Rosso explica introducerea noului STR la Monaco

Publicat marţi, 20.05.2008 14:03 de Daniel Popescu

Directorul tehnic al Scuderiei Toro Rosso explica motivele pentru care echipa a decis introducerea noului monopost STR3 la Monaco.

In urma testelor pozitive de pe circuitul de la Paul Ricard, Toro Rosso au decis sa introduca noua masina la Marele Premiu al statului Monaco din acest weekend. Chiar daca sansele unui accident sunt foarte mari din cauza barierelor de protectie amplasate chiar langa pista, directorul tehnic al echipei, Giorgio Ascanelli, sustine ca decizia team-ului este una corecta.

"Introducerea noii masini la Monaco, mai ales cand prognoza meteo indica ploi, reprezinta un risc privind disponibilitatea pieselor de schimb", a declarat Ascanelli. "Cu toate acestea, exista anumite motive care ne-au determinat sa aducem doua masini noi aici.

In primul rand, amanarea debutului cu inca o cursa ar fi insemnat mai putina rulare si mai putina experienta cu masina, iar curba de invatare ar fi fost decalata, ceea ce nu ar fi fost bine.

In al doilea rand, Monaco ar fi fost un pas mult prea mare pentru vechea masina, iar din cauza cerintelor specifice acestui circuit nu am fi fost bine pregatiti cu STR2B. Aceasta era masina de anul trecut cu o cutie de viteze diferita si aripi cu care nu intentionam sa concuram aici. Pregatirile pentru Monaco ar fi fost precare pentru ca nu am planuit niciodata sa concuram aici cu vechea masina".

Ascanelli considera ca noul monopost ar trebui sa fie cu o jumatate de secunda mai rapid la Monaco, ceea ce ar trebui sa le asigure, teoretic, accesul in Q2. "Nu-mi place sa vorbesc despre cifre, dar masina va fi similara cu cea Red Bull de la inceputul sezonului, asa ca speram sa fie cu 3 zecimi sau o jumatate de secunda mai rapida la Monaco decat vechea masina", a mai spus Ascanelli.