Un fond de investiţii olandez a cumpărat 5% din Williams

Publicat joi, 03.03.2011 10:31 de Daniel Popescu

Fondul olandez de investiţii Cyrte a achiziţionat un pachet de 5% din acţiunile echipei Williams în prima zi de tranzacţionare pe bursa de la Frankfurt.

Williams a devenit miercuri prima echipă de Formula 1 care se listează pe bursă, britanicii lansând un pachet de aproximativ 24% din acţiuni, evaluate la aproape 60 de milioane de euro.

Unul dintre principalii investitori a fost fondul olandez de investiţii Cyrte a cumpărat un pachet de 5% din acţiunile britanicilor, devenind astfel unul dintre cei mai importanţi acţionari ai echipei. Cyrte a fost fondată de mogulul media John De Mol, care a creat jocul Big Brother, unul dintre cele mai cunoscute show-uri pe plan global.

"Prin aceasta investiţie, Cyrte şi Williams realizează un parteneriat strategic în care va asista echipa pentru a-şi dezvolta potenţialul în toate aspectele comerciale ale afacerii. De asemenea, va reprezenta o platformă pentru Cyrte pentru a participa la creşterea Formulei 1", precizează oficialii companiei într-un comunicat de presă.

În schimb, Adam Par, CEO-ul Williams, susţine că până în prezent nu a luat legătura cu reprezentaţii fondului de investiţii. "Nu am intrat încă în legătură cu Cyrte, dar când ne vom întâlni cu ei ne vor spune cum doresc să dezvolte relaţia", a precizat britanicul.

Anterior, Williams a confirmat că orice persoană sau companie care va cumpăra cel puţin 1% din acţiunile echipei va avea oportunitatea de a urmări cursele de Formula 1 din paddock, pe lângă o serie de alte beneficii.

Via | Daily Telegraph

  • tech_nick, joi, 03.03.2011 11:16
    Un inceput...

    ...promitator; de ce nu un precedent!

  • danoe, joi, 03.03.2011 21:34

    williamsii au datorii considerabile,vor mai avea de respectat si niste angajamente fata de investitor,o clasare pe un loc 3-4 la un moment dat in mijlocul campionatului ar fi un colac de salvare