UPDATE: Calendarul Formulei 1 pentru 2012 va fi modificat radical

Publicat vineri, 29.07.2011 10:12 de Daniel Popescu

Turcia nu va mai găzdui curse de Formula 1 din sezonul 2012, iar calendarul competiţional va suferi câteva schimbări majore.

FIA a publicat versiunea preliminară a calendarului pentru sezonul 2012 în cadrul Consiliului Mondial din luna iunie, însă Bernie Ecclestone a efectuat câteva schimbări majore în structura acestuia în urma evenimentelor recente din lumea Marelui Circ.

Cea mai importantă noutate este excluderea Marelui Premiu al Turciei, după ce negocierile dintre Ecclestone şi organizatorii cursei de la Istanbul pentru prelungirea contractului pentru anul viitor au eşuat din cauza pretenţiilor financiare ale britanicului.

Prin această decizie, calendarul va include 20 de curse, în condiţiile în care aceasta a fost de altfel şi limita maximă impusă de FIA şi echipe.

În plus, alte două curse care ar fi trebuit să aibă loc în prima jumătate a anului vor fi reprogramate în finalul sezonului. Bahrain a pierdut găzduirea etapei inaugurale, cursa de pe circuitul de la Sakhir urmând să aibă loc în luna noiembrie la un interval de numai o săptămână înainte sau după etapa din Abu Dhabi. Decizia a fost luată pentru ca organizatorii să aibă timp să clarifice situaţia politică a ţării, care ar fi putut să afecteze începutul sezonului în cazul în care cursa ar fi rămas programată în luna martie.

Între timp, cursa din Statele Unite programată pe circuitul de la Austin va fi mutată din luna iunie şi va fi penultima etapă a sezonului, înainte de Brazilia, pentru a evita temperaturile foarte ridicate specifice verii în acea regiune.

În urma acestor modificări, sezonul 2012 al Formulei 1 va începe cu Marele Premiu al Australiei, urmat la numai o săptămână de cursa din Malaezia. India va fi de asemenea mutată că a patra cursă a sezonului, iar înaintea primei curse europene de la Barcelona va exista o pauză de trei săptămâni, în care urmează să fie inclusă o sesiune de teste ce va avea loc pe circuitul de la Mugello sau la Silverstone.

Noua versiune a calendarului a fost deja trimisă echipelor, iar dacă acestea vor fi de acord cu noua planificare programul va fi ulterior aprobat şi de Consiliul Mondial al FIA.

18 martie            Australian GP
25 martie            Malaezia
8 aprilie            China
22 aprilie           India
13 mai               Spania
27 mai               Monaco
10 iunie             Canada
24 iunie             Europa
8 iulie              Marea Britanie
22 iulie             Germania
29 iulie             Ungaria
2 septembrie         Belgia
9 septembrie         Italia
23 septembrie        Singapore
7 octombrie          Japonia 
14 octombrie         Coreea de Sud
28 octombrie         Abu Dhabi
4 noiembrie          Bahrain
18 noiembrie         SUA
25 noiembrie         Brazilia

 

Via | Autosport

  • noname00, vineri, 29.07.2011 10:30
    Australia

    Pentru mine Australia reprezinta cursa ideala pentru inceputul sezonului. Ma bucur ca in 2012 va fi prima cursa.

  • johnny_f1, vineri, 29.07.2011 12:44
    MP al Spaniei

    daca de acum MP al Europei va fi la Barcelona,pe circuit se va tine MP al Spaniei?Valenicia stradal sau normai,sau Jerez?

  • daniel.popescu, vineri, 29.07.2011 13:09
    @johnny_f1

    Povestea cu tandemul Barcelona - Valencia pentru Marele Premiu al Spaniei nu este inca oficiala. Probabil ca anul viitor raman ambele in calendar. Jerez e o varianta exclusa din start.

  • iulim, vineri, 29.07.2011 17:42
    Turcia

    Pacat de turcia era un circuit interesant si dupa parerea maea,mult mai frumos si mai spectaculos decat Valencia sau Barcelona

  • supersonic_10001, vineri, 29.07.2011 21:39
    Turcia

    ^^ da,pacat de Istanbul.Dupa mine a fost cea mai spectaculoasa cursa de anul asta.Iar Valencia cea mai plictisitoare.