Vergne domină autoritar ultima zi de teste din Abu Dhabi
Jean-Eric Vergne s-a apropiat la numai o jumătate de secundă de timpul realizat de Sebastian Vettel în calificările din Abu Dhabi şi l-a devansat pe Jules Bianchi cu peste două secunde.
Red Bull Racing continuă să fie singura echipă care ocupă prima poziţie pe circuitul de la Abu Dhabi şi în ultima zi de teste dedicată tinerilor piloţi.
La pauza ce precede sesiunea de după-amiază, Jean-Eric Vergne ocupă primul loc după ce a fost cronometrat cu 1:38.917, timpul său fiind cu numai 0.436 secunde mai slab decât cel cu care Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul la Abu Dhabi la volanul aceluiaşi monopost.
În plus, diferenţa faţă de conaţionalul său Jules Bianchi, care testează pentru Ferrari, a crescut semnificativ la aproape două secunde şi jumătate, în condiţiile în care acesta din urmă nu a înregistrat progrese comparativ cu zilele precedente.
De asemenea, McLaren continuă să concureze pe locul trei în clasament prin Oliver Turvey, urmat de Max Chilton (Force India) şi Alexander Rossi, care a propulsat Lotus până pe locul cinci.
Marea surpriză a dimineţii este clasarea lui Sam Bird pe ultima poziţie la volanul monopostului Mercedes GP. Rezultatul este însă justificat de decizia germanilor de a evalua un nou sistem de evacuare pentru sezonul 2012, principalul obiectiv al inginerilor fiind obţinerea de date, şi nu stabilirea unui timp competitiv.
Abu Dhabi Young Driver Test - Rezultate ziua 3 dimineaţa:
1. Jean-Eric Vergne Red Bull-Renault 1m38.917s 2. Jules Bianchi Ferrari 1m41.347s 3. Olivier Turvey McLaren-Mercedes 1m42.346s 4. Max Chilton Force India-Mercedes 1m42.618s 5. Alexander Rossi Lotus-Renault 1m44.381s 6. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m44.531s 7. Stefano Coletti Toro Rosso-Ferrari 1m44.545s 8. Mirkko Bortolotti Williams-Cosworth 1m46.076s 9. Nathanael Berthon HRT-Cosworth 1m46.299s 10. Charles Pic Virgin-Cosworth 1m46.348s 11. Jan Charouz HRT-Cosworth 1m47.159s 12. Sam Bird Mercedes GP 1m47.624s
Nu cred ca este de mirare, Vergne concureaza cu un monopost Red Bull, in timp ce Bianchi o face cu un monopost Ferrari. Se vede clar daca mai era nevoie ca diferenta o face masina si ca Vettel nu este de loc mai bun decat Alonso.