30% dintre români nu-și permit să-și cumpere o mașină: țara noastră, pe ultimul loc în Uniunea Europeană
Aproape 30% din populația României nu-și permite achiziționarea unei mașini, potrivit unei statistici care arată că țara noastră ocupă ultimul loc la acest capitol. Media europeană este de numai 7%.
Eurostat a publicat un studiu cu privire la procentul populației din fiecare stat la Uniuni Europene care nu are posibilități financiare pentru a-și achiziționa o mașină. Deloc surprinzător, datele arată că acesta este încă un capitol la care România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană.
Astfel, 29.8% dintre români nu-și permit să-și cumpere o mașină, semnificativ mai mulți decât media europeană de 7%. În plus, diferențele sunt majore inclusiv comparativ cu următoarele țări de la coada clasamentului: în Bulgaria, procentul este de 20.6%, în timp ce în Ungaria ajunge la 20.1%.
Cel mai bine la acest capitol stau Malta și Cipru, două țări cu o populație foarte scăzută, unde procentul celor care nu-și permit o mașină este de numai 1.7%. În țări precum Luxemburg, Italia, Franța și Suedia procentul este mai mic de 3%, în timp ce în Slovenia și Spania au raportat procente mai mici de 5%.
Pe de altă parte, în anul 2016, procentul românilor care nu-și permiteau o mașină era de 32.9%, comparativ cu o medie europeană de 7.7%.
Potrivit unor date furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), la sfârșitul anului trecut în România existau 7.635 milioane de mașini, cu aproape 9% mai multe decât în 2016. În schimb, populația activă a României (persoane de peste 15 ani care au venituri din orice fel de activitate economică) era de 9.21 milioane de persoane în luna iunie 2018.
Via Eurostat
...Ati uitat de cei care nu-si permit dar...tot si-o cumpara....