34 de prototipuri Polestar 1 vor părăsi uzina din Goteborg: suedezii încep testele finale. Versiunea de serie a coupe-ului hibrid intră în producție în 2019
34 de prototipuri Polestar 1 vor fi asamblate și vor intra într-un program special de testare. Versiunea de serie a coupe-ului hibrid va fi produsă începând cu jumătatea anului viitor în cadrul fabricii din Chengdu, China.
Polestar a anunțat că începând de astăzi, în cadrul fabricii din Goteborg, Suedia, vor fi asamblate cele 34 de prototipuri Polestar 1 necesare pentru testarea finală. Mașinile vor trece printr-o serie de teste de siguranță, vor îndura temperaturi extreme și vor acumula cât mai mulți kilometri pe șosele. Astfel, suedezii se vor asigura că hibridul este gata să intre în producția de serie și mai apoi să ajungă în garajele clienților.
Primele exemplare de serie vor fi produse începând cu jumătatea anul viitor în cadrul centrului Polestar din Chengdu, China. În primă fază, Polestar a anunțat că hibridul coupe va fi produs în doar 500 de unități pe an, însă cererea mare a făcut ca oficialii constructorului suedez să anunțe dublarea producției.
Polestar 1 va costa 155.000 de euro pe teritoriul Europei și va fi disponibil și pe baza unui abonament pe 2 sau 3 ani, însă detaliile financiare urmează să fie anunțate mai aproape de lansarea comercială.
Polestar 1 beneficiază de un sistem de propulsie hibrid cu motor pe benzină de 2.0 cu 4 cilindri și 343 de cai putere pe puntea față și două motoare electrice de 218 cai putere pentru puntea spate. Suedezii menționează că sistemul de propulsie integrează și un electromotor care joacă rol de generator și care furnizează în plus 39 de cai putere. În total, sistemul hibrid generează 600 de cai putere și un cuplu maxim de 1.000 Nm. Modelul poate parcurge 150 de kilometri în regim full-electric.