ABT lansează un pachet de performanță pentru Audi S3: 370 CP și 450 Nm pentru hatchback-ul german
Tunerul ABT Sportsline lansează un kit de performanță dezvoltat pentru noul S3 Sportback. În urma modificărilor, motorul de 2.0 litri dezvoltă 370 de cai putere și 450 Nm.
ABT Sportsline, tunerul de casă Audi, a pregătit un pachet de performanță pentru noua generație S3 Sportback. Hatchback-ul constructorului german a fost lansat în urmă cu doar câteva luni, iar pe piața din România, modelul este disponibil începând de la 44.435 de euro.
Versiunea de serie a modelului german este echipată cu motorul de 2.0 litri care dezvoltă 310 cai putere și 400 Nm. Mulțumită unității ABT Engine Control, propulsorul livrează acum 370 de cai putere și 450 Nm.
Varianta de producție a hatchback-ului german poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4.8 secunde, în timp ce viteza de top este limitată la 250 km/h. Pentru moment, reprezentanții ABT Sportsline nu au menționat noile perfromanțe obținute de varianta modificată a lui S3 Sportback.
Pe lista modificărilor pregătite de tunerul german se află un set de terminații pentru sistemul de evacuare (patru terminații cu diametrul de 102 mm) și jante noi care pot fi comandate în versiuni de 19 sau 20 de inch.
În acest moment, oficialii ABT nu au oferit informații despre un posibil pachet complet de exterior.
Urmaresc un pachet de performanta de la ABT pentru un vw 2.0 TDI, euro6+, de la 150 CP la 180 CP. Pe forumurile germane lumea se plange ca nu este sesizabila puterea, mai mult, nici la testele DYNO nu este relevata. Aveti idee unde se poate face un test omologat in RO?