Bentley pregătește 9 lansări pentru 2021: pe listă sunt două modele noi și patru motorizări
Bentley va lansa “9 produse noi” în 2021, printre care se numără două modele și patru motorizări, potrivit declarațiilor făcute de șeful companiei. Adrian Hallmark estimează o scădere cu 25% a profitului Bentley dacă Marea Britanie și UE nu vor ajunge la un acord în cazul Brexit.
În așteptarea deznodământului cu privire la ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, companiile britanice pregătesc mecanisme de “apărare” pentru scenariul în care negocierile dintre cele două părți nu vor produce un acord comercial.
Adrian Hallmark, șeful Bentley, spune că producătorul este pregătit pentru un “hard Brexit”, deși admite că profitul va scădea cu aproximativ 25% dacă Marea Britanie și UE nu vor ajunge la o înțelegere până la sfârșitul anului.
Bentley plănuiește “9 produse noi” pentru anul viitor. Mai exact, britanicii vor lansa două modele noi, patru motorizări (inclusiv hibride) și trei versiuni noi pentru modelele din gamă.
Hallmark spune că Bentley continuă să mărească stocurile de componente astfel încât începutul lui 2021 să nu însemne o întârziere a producției și livrărilor.
Via Autocar