Acesta este noul Volkswagen Taos facelift: SUV pentru piața din America de Nord
Volkswagen a prezentat oficial noul Taos facelift. Acesta este un SUV compact destinat exclusiv pieței nord-americane. Noul model actualizat primește un design revizuit, dotări îmbunătățite și un motor mai puternic.
Volkswagen Taos este un model pe care noi nu îl cunoaștem aici în Europa. Asta pentru că SUV-ul compact al germanilor de la Wolfsburg este destinat exclusiv pieței nord-americane. Anul trecut, Volkswagen Taos a fost al 4-lea cel mai vândut model al mărcii în Statele Unite și cel mai bine vândut model al său pe piețele din Canada și Mexic.
Modelul a fost lansat inițial pe această piață în octombrie 2020. Acum, a venit momentul ca Taos să primească un facelift. Noul model actualizat aduce un design nou al părții frontale, cu o grilă subțire și cu o priză de aer mare integrată în bara de protecție. De asemenea, avem și faruri LED noi, mai subțiri, unite printr-o bandă LED.
În spate, schimbările sunt mai puțin observabile, însă și aici avem stopuri LED unite printr-o bandă, precum și o siglă iluminată. Noutățile aduse la exterior sunt completate de jante noi cu dimensiuni cuprinse între 17 și 19 inch, precum și de 3 nuanțe noi.
La interior, cea mai mare schimbare este reprezentată de un bord nou, care include acum un ecran central mai mare, de 8 inch. Anterior, acesta avea o diagonală de 6.5 inch. Tot aici avem și un instrumentar digital de 8 inch, precum și comenzi tactile pentru clima automată. Alte noutăți includ o izolare antifonică îmbunătățită și piele albastră închisă ca opțiune de tapițerie pentru linia de echipare de top SEL.
De asemenea, noul Taos facelift primește în standard următoarele sisteme de asistență: cruise control adaptiv cu funcție Stop & Go, Front Assist, asistent de călătorie, monitorizare activă a unghiului mort, asistent de urgență, alertă trafic din spate și asistent pentru bandă.
Sub capota noului model avem un motor pe benzină de 1.5 litri neelectrificat, cu 4 cilindri, care dezvoltă acum 176 de cai putere. Asta înseamnă un plus de 16 cai putere față de vechiul model. Mai mult, motorul este cuplat acum la o cutie de viteze automată cu 8 trepte, care înlocuiește vechea unitate DSG cu 7 trepte.
Volkswagen nu a anunțat performanțele și prețurile noului model, iar acesta rămâne valabil doar pe piața nord-americană.
via Volkswagen
La preț de plecare de 26.000 $ pentru varianta S, până la 35.000 varianta SEL.