Alfa Romeo Giulia sosește în luna iunie și va folosi platforma modelului Maserati Ghibli
Alfa Romeo își va începe campania de relansarea mărcii în luna iunie când va lansa mult așteptatul model Giulia cu care va concura modele ca BMW Seria 3 sau Mercedes-Benz C-Klasse.
Mult așteptatul urmaș al modelului Alfa Romeo 159 va fi lansat în această vară, mai precis în luna iunie, spun jurnaliștii britanici de la Autocar. Giulia este primul pas către redefinirea mărcii Alfa Romeo, iar lansarea sa a fost amânată ani la rândul. De data ceasta, italienii par hotărâți să readucă numele Alfa Romeo în prim-plan, iar noul model de clasă medie Giulia va veni cu un design inspirat de actualul model sportiv 4C, iar platforma tehnică este împrumutată de la Maserati Ghibli.
Asta înseamnă că noul model de clasă medie Alfa Romeo va avea propulsie pe puntea spate sau tracțiune integrală, iar gama de motoare va fi alcătuită din propulsoare cu patru și șase cilindri. Conform șefului mărcii Afla Romeo, Harald Wester, citat de jurnaliștii de la Autocar, noul model vrea să readucă marca Alfa acolo unde îi este locul. "Cel de la volan va fi pus pe primul loc, iar noul model va oferi o experiență excepțională. Vrem ca proprietarul să simtă că face parte din mașină și că este o componentă indispensabilă", a completat Harald Wester.
Alfa Romeo are o divizie secretă de dezvoltare amplasată undeva lângă Torino. Aici vor fi angajați 600 de oameni până la finalul anului, iar aceștia vor fi implicați în dezvoltarea a opt modele noi plus o gamă de motoare pe benzină și diesel cu patru și șase cilindri. Alfa Romeo vrea să vândă 400.000 de automobile până la finalul anului 2018. Anul trecut, Alfa Romeo a livrat doar 74.000 de unități.
Via Autocar
-
Marian.Nedelcu, duminică, 22.03.2015 15:54
Privind schita data, m-as astepta ca si modelul de serie sa impuna atat de mult respect ca si conceptul. Cu toate astea nu pot sa trec cu vederea nesabuinta grupului de a lansa ''lengendarul'' model Fiat sub caroseria Mazdei MX-5. Daca asta este singura chestie prin care mai pot resuscita din pierderile obtinute din vanzari slabe si de pe urma recall-urilor, atunci bravo lor, ca inceraca cat de cat sa miste un deget. Cat despre faptul de a-i atribui viitorului lor sedan Alfa , ''calificativul'' de premium, aruncandu-l in ''batalie'' directa cu BMW seria 3 si C class, este putin cam deplasata . Alfa Romeo nu a fost niciodata premium, la fel cum nici modelele de intrare ale marcii BMW si Mercedes nu mai sunt ''atat'' de premium. Trebuie lucrat la acest aspect pe viitor. Monotonia interiorului din Seria 3 si C class care abuzeaza de plastice si materiale solide, nu pot fi catalogate premium, doar non-premium. Multam !
-
zarnesteanu, duminică, 22.03.2015 16:41
Ma intreb de unde ai copiat textul. Macar de data asta ai ales unul scris corect gramatical. Evoluezi :)
-
dan_grc, duminică, 22.03.2015 17:09
De abia astept noua Giulia, poate candva, la mana a doua:). Mareane, plasticele din seria 3 si clasa C nu sunt mai proaste decat plasticul argintiu de pe consola centrala din Lexus NX, ala care imita aluminiul, care este destul de masiv, cu toate ca Lexus joaca in alta liga, dupa cum spunea cineva.
-
Marian.Nedelcu, duminică, 22.03.2015 19:09
Dany taticule, NX nu este in clasa cu cele enumerate. Cand spui despre un ''produs'' ca este mai prost calitativ sau mai scump, o faci pt ca o raportezi in comparatie cu un produs similar ( in cazul asta din aceeasi clasa ), care are acelasi pret si ofera mai multe, ori e mai ieftina decat produsul initial sau ofera acelasi lucru. Deci esti in eroare. Multam !
-
dan_grc, duminică, 22.03.2015 20:23
Draga @mafia, stiu ca nu este in aceeasi clasa, vroiam doar sa-ti reamintesc ca are si Lexus modele in care se folosesc plastice ce imita aluminiul, care nu sunt demne de o marca premium, nu-i asa? Si Lexus Ct are, si IS in variantele de echipare mai slabute, adica pana la lemnul ala de bambus de la echiparile superioare, iti ofera si japonezii ceva " aproape premium".
-
cristi, duminică, 22.03.2015 20:29
daca seria 3 si c clas nu sunt premium atunci care sunt pasat si mondeo ?
-
Marian.Nedelcu, duminică, 22.03.2015 21:46
Nu inteleg ce tot amesteci brandul Lexus, e evident ca vom gasi plastice la clasa asta , si nu numai la Lexus , si la Audi A4, Infiniti Q50, Caddy ATS si mai nou Jaguar XE. Acum intelegi dc tot laud Mazda 6 ? Fiindca pt un model al unei marci de volum, este cea mai premium din segmentul D. La drept vorbind, Mazda 6 facelift aduce o multime de elemente din liga premium la interior, evoluand intr-atat de mult in calitate, design si placerea ambiantei, incat dupa ce ai condus-o realizezi ca totul se rezuma la fapte nu la vorbe. Pai, daca e sa o luam pe sleau pana la urma – o Mazda 6 in dotari de top ajunge la un pret de la care sedanurile D premium abia pornesc, fara optionale si fara multa placere de la bord, in timp ce sedanul asta ti le ofera intr-un belsug frapant. ps: Nu stiu cine tot este ''mafia''. Pseudonimul meu, reflecta numele real. Multam !
-
MPT, duminică, 22.03.2015 22:52
D-le Marian despre care clasa C faceti referire cand spuneti ca se face abuz de plastice tari la interior? Ati vazut un C nou cum e lucrat la interior? E referinta in clasa sa. Eu am inteles ca sunteti fan Mazda dar parca imi suna deja a reclama gratuita.
-
Marian.Nedelcu, duminică, 22.03.2015 23:13
Domnule MPT, va admir amabilitatea de a veni cu un raspuns binevoitor cu privire la comentariul meu. Am facut referire la ultima generatie de C class, un model ce-i drept care vine cu un nivel de calitate superior in varianta de varf (doar), dar nu si in varianta de baza. Daca sunteti amabil, sau dispus sa imi oferiti o adresa de e-mail, am sa va ofer mai multe detalii cu privire la acest aspect. O seara cat mai placuta ! ps: Nu sunt fan Mazda, sunt fan auto. La fel cum iubesc Mazda ca marca, asa iubesc si Mercedes si BMW si altele . Dar nu pot trece cu vederea nivelul de calitate interioara, pur si simplu asa sunt eu mai fixit ~ vreau ca o masina premium sa nu fie depasita in priviinta asta de una de volum la pretul X , sper ca acest aspect sa fie inbunatatit cat mai rapid si eficient, fara sa inseamne costuri suplimentare.
-
MPT, duminică, 22.03.2015 23:46
D-le Nedelcu, va multumesc pentru amabilitatea de-a imi transmite informatii suplimentare insa cred ca nu este cazul. Si mie imi place calitatea finisajelor si chiar in acest caz nu pot sa va dau dreptate. Am vazut interior si de Mazda 6 si am vazut interior si de clasa C, modelul nou diferite versiuni (si nu vorbesc din poze). Nu am vazut nimic "superior" la Mazda, dimpotriva. E altceva. Daca va refereati la generatia precedenta de C class va dadeam dreptate. Si nu cred ca e o chestiune de gusturi. Cu stima. Ps. mie imi plac masinile frumoase in general si Mazda 6 e frumoasa la exterior dar la interior mai are inca de lucrat. Am impresia ca este o tendinta,mai nou, de-a ridica in slavi acest model poate mai mult decat trebuie.
-
MPT, duminică, 22.03.2015 23:47
D-le Nedelcu, va multumesc pentru amabilitatea de-a imi transmite informatii suplimentare insa cred ca nu este cazul. Si mie imi place calitatea finisajelor si chiar in acest caz nu pot sa va dau dreptate. Am vazut interior si de Mazda 6 si am vazut interior si de clasa C, modelul nou diferite versiuni (si nu vorbesc din poze). Nu am vazut nimic "superior" la Mazda, dimpotriva. E altceva. Daca va refereati la generatia precedenta de C class va dadeam dreptate. Si nu cred ca e o chestiune de gusturi. Cu stima. Ps. mie imi plac masinile frumoase in general si Mazda 6 e frumoasa la exterior dar la interior mai are inca de lucrat. Am impresia ca este o tendinta,mai nou, de-a ridica in slavi acest model poate mai mult decat trebuie.
-
Marian.Nedelcu, duminică, 22.03.2015 23:56
D-le MPT, daca sunteti amabil sa dati si cateva detalii, le-as citi cu multa placere ~ Ce varianta de echipare era Mazda 6, si Mercedes C class ( din noua generatie ) ?1? . Fiindca daca comparati strict varianta full option la Mazda 6 vs Mercedes C class Entry-level, veti obs si dvs ca Mazda 6 este net superioara ( asta am avut in vedere mai sus ) . Daca e sa comparam Mazda 6 full sau medie cu C class full sau mediu ca echipare, atunci intr-adevar C-ul este superior . Dar eu am avut in vedere varianta de baza de la C class, aceea de 116 cp , care nu-i demna de a fi ''premium'' . Multumesc anticipat !
-
MPT, luni, 23.03.2015 00:21
Am crezut ca judecam "plasticele" si nu caii putere sau dotarile.
-
Marian.Nedelcu, luni, 23.03.2015 00:33
Pai ''premium'' nu se rezuma doar la plastice, ci si la caracteristici tehnice si dotari premium hi-tech. Dar e cazul sa trageti o concluzie pe website-ul Mercedes RO la configurator , si vezi obs si dvs ca aceasta varianta nu mai pare atat de ''premium'' la calitatea materialelor precum o varianta de top sau medie. Veti gasi plastic glossy pe consola centrala, manerele usilor nici ele nu mai vin cu acea piele cu cusatura, pornirea se face ''de la cheie'' ( la Mazda 6 entry-level are pornirea tot la buton, dar asta e o alta problema ), si multe alte minusuri care sunt omiprezente la aceasta varianta, care in mod ''natural'' pt un Mercedes ar trebui sa fie premium indiferent de echipare. Inteleg sa se faca rabat la dotari ( doar e o varianta mai ieftina) dar la calitate nu si nici la motor ( nu 116 CP pe o masina premim de clasa medie care va cara 4 sau 5 pasageri in vacanta ) . O seara frumoasa !
-
MPT, luni, 23.03.2015 09:15
Stimate domn Nedelcu, in primul post va refereati la abundenta de plastice tari folosite la seria3 si la clasa C care caracterizeaza un model non -premium. Tin sa va aduc la cunostinta ca plasticele in cauza sunt aceleasi, atat la un C chel cat si la un C burdusit cu tot felul de optionale. Si sunt cat se poate de premium! Le_am vazut, le-am atins! Faptul ca un Mazda 6 inversiune de top are mai multe echipari "premium" decat un C in versiune de baza nu-l face pe C-ul in cauza mai putin premium. A fi un model premium nu inseamna neaparat ca modelul in cauza sa fie burdusit cu optionale care dealtfel nu sporesc caracteriul premium al masinii, ci doar gradul de personalizare al ei. Altfel puteti spune ca si un Kia burdusit de optionale (nu vreau sa jignesc Kia) e mai premium decat un C chel. Nu asta caracterizeaza faptul de a fi premium. Cu atat mai putin "pornirea de la cheie", caracteristica intalnita si la modelele superioare. Poti sa iti iei o masina de 100k si sa se porneasca astfel. Recomandarea mea este sa lasati configuratoarele de pe net si sa intrati in reprezentante, sa faceti un drive test cu modelele in cauza si dupa aceea sa spuneti care dintre ele va transmite caracterul "premium". Cu stima.
-
someone, luni, 23.03.2015 09:50
si uite cum articol despre alfa a devenit o "batalie" non-violent verbala despre clasa c, plastice, lexus, mazda si motoare renault in alte marci
-
octav71, luni, 23.03.2015 10:33
Strict la subiect: tarziu, foarte tarziu pentru Alfa Romeo sa incerce macar sa spuna ceva in acest segment. Acum 4-5 ani poate ca mai aveau o sansa.
-
someone, luni, 23.03.2015 11:11
@ octav de acord cu tine: daca nu vin cu ceva exceptional, cum a fost 156 la vremea ei, cred ca nu va avea sanse pe o piata premium foarte conservatoare si stabilizata
-
XXXX, luni, 23.03.2015 11:25
Nu are nici o sansa.As cum lancia a sperat cu Thesis asa si Alfa Romeo va dispare in cele din urma.
-
Catalin, luni, 23.03.2015 12:05
Nu imi place barfa, nu sunt fan Mercedes sau Mazda ( cu atat mai putin ). Dar am zis ca e cazul sa intervin, deodata ce ma consider ca am testat destule masini de la an la an. Daca unii ar analiza cu capul ( nu vreau sa jignesc ) si nu cu ''dragostea'' fata de o singura marca, ar observa ca si una si alta au defecte . O vom lua pe rand . Observ ca tot faceti abstractie de comparatii entry-level vs entry-level sau full options vs entry-level, s.a.m.d . Mercedes C class stim ca este o masina clar superioara (cel putin teoretic),mult mai bn antifonata ,despre care stim cu totii ca este facuta sa fie si rapida,nu doar confortabila. Dar daca e sa comparam varianta de 116 cp care a fost enuntata mai sus de colegu', adica C180 Blue TEC 116 cp , motorizare care am condus-o in locul celei de 170 cp motorina, adica C 220 din motive temeinice ~ nu era disponibila pt test drive in ziua respectiva. Dar datorita seriozitatii concesionarului Mercedes-Benz din Pipera , pt care am multa stima si respect, am fost chemat din nou pt a testa si motorizarea dorita de mine. Toate bune si frumoase , am acceptat prima data sa condusc C 180 116 cp. Dealerul imi oferise o masina aproape noua cu doar 2.300+ km rulati . Dupa care am revenit pt testul cu C220 . Per ansamblu , este o diferenta ENORMA la nivelul de calitate interioara si la nivel de antifonare , la C180 zgomotele patrund la interior intr-un mod nedorit, dieselul isi face si el simtita prezenta la interior, masina este lipsita de vlaga, abia dupa 1-2 sec motorul se trezeste la viata la un ''kick down'' , insa nici atunci demarajele nu sunt ''exagerate'' . Calitatea materialelor este sub C220 ( modelul mai superior ), in loc de ornamentele din lemn avem plastic negru lucios pe usi , si pe consola centrala ( lucru total dezamagitor pt un model premium, suprafetele astea glosy se vor zgaria ca la balamuc si vor arata nasol in timp ). In spate nu avem guri de ventilatie, volanul nu este imbracat in piele , cotiera ne fiind imbracata nici ea in piele va face ''urme'' serioase in timp, manerele usilor nu sunt imbracate in piele, consola centrala si bordul nu sunt nici ele imbracate in piele ca la versiunea superioara . Deci comparatia cum ca Mazda 6 facelift este net superioara ( 2,2 175 cp diesel varianta testata de mine ), este cat se poate de CORECTA. In varianta identica de motorizare intre 2,2 175 cp si C220 de 170 cp nu este nici o diferenta , motorul diesel de pe Mazda 6 se comporta la fel de silentios ca si cel de pe C220 , calitatea materialelor nu pot sa spun ca este superioara ( superioara este doar cand o comparam cu varianta entry-level a lui C class ), dar este ''aproape'' egala cu cea a unui C class full .Dc spun APROPAE? Simplu. Singurul motiv pt care nu poate fi egala , este faptul ca Mazda 6 nu are piele naturala ca in C class, cu toate ca sentimentul de ''egal'' pare credibil . Sistemul MZD Connect are o grafica la fel de premium precum C class. La show-room am avut ocazia ca inainte de test drive sa ma urc si intr-o Mazda 6 entry-level, am fost mirat ca nivelul de calitate interioara sa fie acelasi ca si in varianta superioara , doar cu o exceptie ~ scaunele nu erau imbracate in piele, in rest cusaturile din piele era prezente ca in varianta de top. Evident, masina nu venea cu sistemul MAZD Connect in acea varianta de baza, avea doar un display color , dar aici este alta treaba. Sper ca am fost de ajutor !
-
BaditzaEx, luni, 23.03.2015 13:11
Vav de comentariile de mai sus si stirea in sine, din punctul meu de vedere ( unul caruia il atrage in special designul/aspectul unei masini si considera ca latinii au facut, fac cele mai frumoase masini Dar in ziua de azi.... ) nu dau 2 bani pe marca... intr-adevar, inainte Mercedes era ''the Best'' ( despre Mercedes se spunea ca exista Mercedes si exista masini ...). Dar acum din Mercedes ce a mai ramas doar seria S si G ( doar G nu GLK... ) iar acum la S class n-avem cum decat sa visam, Mazda 6 comparativ cu Seria C pare o alegere mult mai inteleapta pt banii dati + are un design interesant si placut DAR japonezii ( Premium - Lexus , Infiniti ) Niciodata nu vor putea crea o opera de arta, ei n-au muzica ( Bach, Vivaldi... ) iar nemtii ofera ( sau ofereau cel mai bun compromis ( in segmentul premium ma refer, intre aspect si functionalitate ), mi-a extraordinar de mult Alfa Romeo 156 si mai ales 159 - o masina SUPERBA, ( iar motorul 1,9 D de 190 cp era o alegere grozava si pe 159 si pe Lancia Delta ) DAR, interiorul GROAZNIC incepand de mocheta prost capitonata, care se Dezlipise la 40,000 km si pana la acele plastice de bord, iar asta ma refer la modelul 159 ( un model care ar fi trebuit sa rezolve acele lacune legate de fiabilitate ) se pare insa ca nici cu Giulieta n-au rezolvat toate pr... 159 pt mine a fost o masina care iti incerca 2 emotii contradictorii entuzism dar si o usoara dezamagire ( motoare superbe, stabilitate & frane grozave, si cel mai frumos design - peste orice BMW, Audi, Merc ) dar totusi mari lipsuri comparativ cu acestea - simteai, la un moment dat ca ti-ai luat teapa, daca era sa compari alegerea cu oricare dintre ele ( seria 3, c class, a4 ). Pe cand la japoneze in afara de FIABILITATE n-ai nimic , nu tu performanta, nu emotie, niciun WOW ( poate Honda NSX sa fie ceva...) In concluzie: Nu va mai bateti pe masina ''perfecta'' caci ea nu exista, exista doar alegeri, in functie de ce-ti doresti mai mult, personalitatea ta... Eu unul mi-as dori ca Giulia sa aibe preturile si fiabilitatea unei Mazde, rationamentul si ingeniozitatea nemteasca dar ''sufletul'' si frumusetea sa ramana Alfa Romeo. :-)
-
bababa..babaditza, luni, 23.03.2015 13:26
bababa ...babaditza ....lalalalasa-ne :)))))
-
piele, luni, 23.03.2015 13:47
Care vazusi piele naturala in C klasse?!!!!):))))))
-
zarnesteanu, luni, 23.03.2015 16:20
Aproape sa-mi dea lacrimile cand am vazut dialogul civilizat al lui @mafia cu el insusi. De data asta @nedelcu vs @mpt. Sunt curios daca te si privesti in oglinda cand vorbesti cu tine insuti. Probabil in seara asta ti-ai pus costum si cravata pentru ca spectacolul sa fie complet. Mai intervine si cate un @Catalin "impartial" si tot in acelasi ton cu primii doi, iar per total, toti trei fac aceeasi paranteza larga sa ajunga la un final comun inlacrimant: mazda6 e peste C Class. @mafia, da-mi voie sa izbucnesc intr-un ras isteric si sa aplaud frenetic circul nebun care devine pe zi ce trece tot mai deviant si mai incredibil. Profunde sunt adancurile fiintei umane. Atat in geniu cat si in nebunie. Sunt curios de fapt cati suntem in realitate care mai scriem pe-aici :) Grea trebuie sa fie meseria de doctor psihiatru.
-
@pamflestene, luni, 23.03.2015 16:43
Ma bucur enorm si intens, provocandu-mi lacrimi ca de data aceasta nu ai mai avut ''nevoie de umbrela'', probabil ti-ai dat si tu seama ca am avut dreptate in legatura cu bostanul care-ti sta pe umeri, cocosel. Sti povestea cu '' prostul nu e prost destul , daca nu e si fudul'' ? Uita-te in oglinda, poate te regasesti in ea cocosel. Fa-mi un serviciu, nu ma mai tachina atat ca ''sufar'' cu erectia, si e posibil sa ejaculez pe tine.
-
MPT, luni, 23.03.2015 18:03
Domnul zarnesteanu, probabil aveti o imaginatie foarte bogata, numai asa se justifica asocierea mea cu dl. Nedelcu. Schimbul de pareri a avut loc in mod spontan si nicidecum nu am ajuns la concluzia dansului. Eu imi mentin parerea legata de clasa C. Ps. Din punctul meu de vedere in afara de Infiniti/Nissan nici o japoneza nu ma convinge.
-
Marian.Nedelcu, luni, 23.03.2015 18:40
Domnule zarnesteanu, ''pledoaria'' dvs cu privire la acest aspect este strict ofensiva si nu face decat sa mai intarate putin spiritele pe aici. Va inteleg frustrarea si stresul care va macina zi de zi , dar haideti sa privim cu alti ochi realitatea. Realitatea este, ca nu am nici o legatura cu pseudonimul d-lui @MPT, ba chiar rog redactia sa afirme prin identificarea IP-ului , aceasta realitate . Nu vad care ar fi problema, faptul ca i-as respecta opiniile d-lui MPT cu privire la feedback-ul dumnealui. La urma urmei fiecare cu gusturile sale. Iar faptul ca si-a expus un feedback negativ fata de Mazda 6, nu vad a fi ceva rau in cazul asta. Fiecare are dreptul sa-si exercite o opinie.
-
zarnesteanu, luni, 23.03.2015 18:54
@mafia, las-o moarta. Nu ne stim de ieri de azi.
-
schumi, marţi, 24.03.2015 10:32
La cum arata, cel putin din schite, cred ca ar trebuie sa aiba alt nume, nu Giulia.
-
EfficientDynamics, marţi, 24.03.2015 12:07
Corect,Alfa Devilia!
-
razboiul germano-neamt, duminică, 29.03.2015 23:54
Alfa Romeo face masini frumoase,dar la alte capitole nu exceleaza.punct.....ia sa vedem ce mai zice nenea Nedelcu...de cand dumneavoastra sunteti asa un fan al marcilor germane?probabil din acelasi timp de cand e Johannis presedinte....pe unde prindeati VW si marcile germane le faceati praf.....aflati ca nu se admit schimbari atat de radicale,ori sunteti un samurai cu tendinte sinucigase
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
Schita este superba si promite o masina de top, cel putin vizual si emotional. Bafta maxima!