Alpine prezintă noul A110 Metamorphosis, un art car creat de un artist belgian
Alpine a dezvăluit un nou art car bazat pe modelul de performanță A110. Sculptura, botezată Metamorphosis, a fost creată de un artist special și este expusă în cadrul Grand Palais Ephemere de la Paris.
Constructorul francez a prezentat o sculptură care are ca motiv artistic o metamorfoză a modelului său de performanță A110. Noua creație, botezată Metamorphosis, este concepută de către artistul belgian Arne Quinze.
Astfel, semnificația creației lui Quinze este aceea de a face pasul următor în procesul de creație al celor de la Alpine și exprimă „unitatea dintre natură și tehnologie”. Mai mult, noul art car simbolizează și materializarea viitorului automobilelor, care, potrivit creației, „vor glisa în aer cu viteza luminii fără roți”.
Luminile LED montate în jurul sculpturii simbolizează această viteză a luminii, precum și „oportunitățile pentru expansiunea lui A110”, așa cum ne spune constructorul din Dieppe. Mai mult, absența roților simbolizează „simbioza dintre mediu și natură”.
Noua creație A110 Metamorphosis este expusă în galeria Art Paris, în cadrul palatului Grand Palais Ephemere din capitala Franței. Sculptura va fi expusă public până în 2 aprilie.
via Alpine