Altfel despre premierele de la Frankfurt: De la Tiguan "gaură-n cașcaval" la noul Megane "panică în cabina de machiaj"

Publicat luni, 14.09.2015 18:15 de Mircea Meșter

Suntem în săptămâna Salonului de la Frankfurt, iar mașinile pe care le vedem în premieră mondială aici trebuie să se ridice la nivelul dorit de constructori. Să vedem împreună ce griji le-ar apăsa dacă ar fi oameni.

Salonul Auto de la Frankfurt bate la ușă, iar odată cu el ne vor bate la ușă și principalele mari premiere mondiale pe care le vom vedea în această săptămână la Frankfurt. Mașini pe care le vedem pentru prima dată la față, dar care peste câteva luni vor deveni elemente comune în peisajul showroom-urilor românești.

Și pentru că e o perioadă excelentă pentru ca fiecare constructor să laude noile apariții din gamă sau noile concepte, este o perioadă la fel de bună pentru a trece în revistă și principalele bătăi de cap pe care le au aceste mașini, care se nasc într-o piață pe care sunt obligate să facă performanțe. Să vedem de ce le este frică premierelor de la Frankfurt.

Altfel spus, ce griji ar apăsa pe umerii premierelor de la Frankfurt dacă mașinile ar fi oameni?

  • Alfa Romeo Giulia: singura speranță a familiei.

    După o serie de copii cu rezultate modeste la școală care la finalul liceului le cer încă bani părinților, Giulia este fata pe umerii cărora stă o mare responsabilitate: să ia bacul, să ajungă la facultate și să se bată apoi de la egal la egal cu colegii săi mai bogați din Germania. Toate astea în condițiile în care numele de familie al lui Giulia a fost unul cunoscut în zonă în vremuri apuse, dar acum e uitat sub praf.

    Dacă Giulia nu reușește în viață, familia Alfa Romeo va trebui să-și vândă casa și să supraviețuiască din ce-o fi. Despre Alfa Romeo Giulia poți citi AICI.

  • Noua generație Audi A4: "Dar dacă lumea va zice că nu am evoluat de la un an la altul?"

    Iar vine un Audi nou, iar or să zică toți că seamănă cu toate celelalte modele din gamă și că designerii au șomat. Noul A4 este tipul ăla din liceu pe care părinții l-au îmbrăcat la fel ca pe frații săi, iar el încearcă să fie original suflecându-și mânecile la cămașă. Problema lui A4 este că principalul rival din clasă, Seria 3, a avut întotdeauna succes mai mare la fete, chiar și la ceva vreme după lansarea vechii generații. Mai mult, Seria 3 vine într-o nouă formulă estetică tot la Frankfurt și tot în acest an.

  • Noua generație BMW Seria 7: În căutarea atenției pierdute

    Noul BMW Seria 7 vine pe lume fix când tot cartierul este ocupat să privească modul în care se dezvoltă copilul frumos al vecinilor, Clasa S. Iar atunci când îți dai seama că nu prea poți face multe atunci când oamenii sunt deja concentrați pe subiect din altă perspectivă, încerci să inventezi lucruri și să-l împodobești, doar-doar o fi interesant pentru unii sau alții. "Poți să-mi schimbi volumul prin gesturi și poți să mă parchezi prin telecomandă", spune Seria 7, speriat însă și el că tehnologiile astea n-or să fie folosite niciodată de clienți. Pe lângă toată problema copilului, la BMW e zarvă și pe tema vânzărilor, pentru că Mercedes-Benz se apropie amenințător în ultimul an. Mai multe despre noul BMW Seria 7 puteți afla AICI.

  • Bentley Bentayga: Eterna negare a rădăcinilor

    După ce anul trecut, pe vremea în care era un concept cu nume îmbârligat, a venit la școală în haine de care-a cam râs tot cartierul, SUV-ul Bentley încearcă să se scoată apărând în fața tuturor într-o formă nouă și ceva mai prezentabilă. "Dar dacă o să zică lumea că sunt doar un Touareg (mult) mai scump?" își spune Bentayga în fața oglinzii, privindu-și ochii holbați care pe modelele mai mici arată cu totul altfel decât pe o mașină care la origine avea rolul de a urca pe munți. Mai multe despre Bentley Bentayga poți citi AICI.

  • Dacia și prima sa cutie automată: Tehnologie învechită pentru vremuri noi

    Dacia s-a transformat în ultimii ani din rața cea urâtă a stolului într-o rățușcă ceva mai colorată și plină de viață. Atât de plină de viață, încât la Frankfurt îi vor crește altfel de aripi. Prima cutie automată (vorba vine automată, e mai degrabă manuală automatizată) din istoria mărcii este motiv de bucurie pentru stolul care aștepta întotdeauna ca Dacia să bage în viteză pentru a porni spre țările calde, însă e și motiv de migrene pentru rață în sine. "Dar dacă vor râde ceilalți de mine pentru că tehnologia e învechită și vine într-un moment în care cutiile automate cu dublu ambreiaj sunt peste tot?", își spune Dacia, mizând totuși pe faptul că, cel puțin în România, cutiile automate sunt încă rare, deci orice alternativă la o manuală e un pas înainte.

    O altă bătaie de cap e îmbătrânirea gamei, care rămâne în urma pieței, astfel că Duster primește o văruire scurtă înainte de o altă generație, așteptată probabil spre finalul anului viitor. Mai multe despre prima cutie automată din gama Dacia și despre noul Duster Edition 2016 găsiți AICI

  • Ford Edge: "Mă scuzați, mai e loc și pentru mine?"

    La standul Ford, care ne-a obișnuit cu premiere multe în ultimii ani - fie vorba între noi, multe au fost premiere lansate ușor cam târziu în showroom-uri după prezenările oficiale - vor trona la Frankfurt două modele noi: noul Ranger și noul Edge. Lui Edge îi cam tremură pinioanele când știe că are de înfruntat adversari precum VW Touareg, însă Ranger are o figură mândră și sper să adune cât poate din segmentul pick-up-urilor. Și totuși, ambele modele Ford au o mică mare problemă: sunt atât de puțini clienți care merg pe mâna unor mașini atât de mari în anul 2015, încât Edge seamănă cu invitatul care ajunge la masă după desert. Mai multe despre Ford Edge poți citi AICI.

  • Jaguar F-Pace: Pierdut carte de identitate, o declar nulă

    Până acum, se știa foarte clar care-i împărțirea socotelilor în familia Land Rover Jaguar: unii plăteau pentru casa de la câmpie, ceilalți plăteau pentru cabana de la munte. Era totul clar și nimeni nu se călca pe coadă cu nimeni. Din această toamnă, însă, Jaguar lansează un SUV denumit F-Pace, moment foarte potrivit pentru a ne băga ușor în ceață. Ce urmează, o limuzină Land Rover? Un roadster Range Rover? Un off-roader Jaguar pe platforma lui Defender? Mai multe despre noul Jaguar F-Pace poți citi AICI.

  • Kia Sportage: "Sunt diferit de fratele meu geamăn!"

    Kia și Hyundai au avut dintotdeauna probleme în a-și împărți modelele, mai ales că platformele comune și imaginea relativ asemănătoare pe care o au pe piață cele două mărci nu le-au ajutat prea mult să se diferențieze în fața clienților, care au fost tot timpul indeciși în a alege o marcă sau alta. Este fix imaginea unor frați care s-au mutat într-o casă-duplex cu două jumătăți identice, dar vopsite în culori contrastante. "Come on, se vede clar diferența", spune Kia Sportage uitându-se la noul Hyundai Tucson, care dacă ar fi fost ceva mai apropiat ca ADN avea roți comune, cum au frații siamezi. Mai multe despre noul Kia Sportage citiți AICI.

  • Mazda Koeru Concept: "Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic"

    După ce au scos pe piață generații noi ale modelelor Mazda2, Mazda3 și Mazda6 și după ce au investit în designul noilor CX-3 și CX-5, cei de la Mazda se află la un punct de cotitură în ceea ce privește designul, pentru că e greu să alegi în ce direcție să evoluezi atunci când stai foarte bine din acest punct de vedere. Ești silit să schimbi ceva, dar nu știi ce. Ăsta e momentul în care intră în scenă conceptul Koeru, un prototip pe care probabil nimeni de la Mazda nu l-a dorit cu adevărat. "Băi, serios, sunt atât de reușite mașinile de acum, încât nu merită să le schimbăm doar de dragul de a face asta". "Bine, atunci scoatem un concept care poate sau nu să arate noile linii de design și vedem noi ce facem în continuare". Așa s-a născut Koeru Concept, un prototip care are un nume cel puțin amuzant pentru un vorbitor de limbă română. Mai multe despre Koeru Concept găsiți AICI.

  • Mercedes-Benz Clasa C Coupe: Glume cu bavarezi

    După ce ne-au arătat că e foarte posibil să produci o limuzină de 100.000 de euro cu fața unei compacte de 20.000, cei de la Mercedes-Benz s-au aflat într-o dilemă imensă când s-au hotărât să lanseze noul Clasa C Coupe. Să-i spună așa sau să-i schimbe numele în Clasa D Coupe, după modelul BMW Seria 3 - Seria 4 Coupe? Până la urmă a rămas Clasa C Coupe, chit că mulți vor risca să-i spună, fără probleme prea mari, simplu: CLA. Că e mai ieftin și arată la fel, dar are două uși în plus. Mai multe despre noul Mercedes-Benz C-Klasse Coupe găsiți AICI

  • Noul Mini Clubman: probleme de nutriție

    Mini spune sus și tare că noul Clubman este prima compactă din istoria mărcii, uitând că noua generație Mini are deja dimensiuni de compactă după ce s-a umflat ca după o dietă cu paste, cartofi și pâine. Lucru deloc rău, doar că noul Clubman e atât de mare pentru marca Mini, încât brandul britanic are în vedere o operațiune serioasă de schimbare a numelui. Pentru că "Mini Clubman, adversar pentru Audi A3 și Mercedes-Benz Clasa A" sună la fel de ciudat precum numele Brăduț pe un tip de 200 de kile. Mai multe despre noul Mini Clubman poți vedea AICI.

  • Noua generație Opel Astra: Tratement facial cu iaurt dietetic

    Noul Opel Astra e fix ca tipul care se trezește în dimineața zilei în care a făcut 18 ani și se miră că nu e mai matur decât cu o zi înainte. Pentru că mașina seamănă atât de mult cu generația anterioară, încât sunt în stare să pariez că 8 din 10 oameni ar spune că e un facelift. Iar ceilalți doi nu s-ar prezenta la sondaj. Pentru că cea mai bună metodă de a vedea diferențe între cele două "Astre" e să le pui pe cântar: cea nouă scapă de vreo 200 de kile. Spor la cântărit. Mai multe despre noul Opel Astra găsești AICI.

  • Porsche 911 facelift: cele mai scumpe operații estetice din lume

    Probabil că cele mai scumpe linii din lume se trag într-un studio de lângă Stuttgart, acolo unde e desenat viitorul Porsche. Din când în când, cam odată la 4 ani, designerii se luptă să execute linii îndeajuns de serioase încât să se observe, dar îndeajuns de subtile încât să nu schimbe conceptul celui mai cunoscut model sport din lume. E adevărat că schimbările astea se pot rezolva într-o jumătate de oră, dar niciun șef Porsche nu trebuie să știe asta, până la urmă designerii trebuie să pună și ei ceva pe masă, nu? Mai multe despre noul Porsche 911 facelift găsești AICI.

  • Noua generație Renault Megane: Panică în cabina de machiaj

    Renault Megane este noul Cristiano Ronaldo al segmentului compact. Jumătate îl adoră și-l așteptau să se bată cu germanul Messi, în timp ce cealaltă jumătate îl urăsc și-l consideră un francez arogant. Cert e că noua generație, care se lansează la Frankfurt, își schimbă atât de mult înfățișarea, încât e foarte probabil ca nici măcar fanii hardcore să nu-l recunoască pe stradă atunci când va apărea prin zonă. Are atât de multe linii și liniuțe în partea frontală, încât pare un indian Cheyenne gata de atac. Puțin demachiant ar fi fost probabil o soluție bună înainte de lansarea la apă. Mai multe despre noul Renault Megane găsiți AICI.

  • Seat Leon Cross Sport Concept: în așteptarea lui Godot

    Seat reușește performanța de a nu avea niciun SUV în gamă deși, după Salonul de la Frankfurt, se vor împlini deja trei concepte care anunță un astfel de modele în oferta mărcii din Spania. Ibericii pregătesc un SUV de atât de mult timp, încât mi-e că-l vor lansa fix când toată piața va fi saturată. În plus, nici măcar nu e o idee bună să anunți lansarea unui SUV în 2009, iar în 2015 să nu existe încă unul în gama ta. E o distanță în timp atât de mare, încât cei care-și doreau pe atunci un astfel de model au trecut deja peste două generații și patru joburi și au ajuns la limuzină. Deocamdată, faceți cunoștință cu noul show car Seat Leon Cross Sport. Mai vorbim peste vreo 3-4 ani. Mai multe despre Seat Leon Cross Sport găsiți AICI.

  • Toyota Prius: Oglindă, oglinjoară, de ce te spargi?

    Japonezii de la Toyota au un talent aparte de a le face în ciudă celor care spun că modelele lor sunt urâte. Dar parcă niciun an n-a semănat cu 2015. După ce au lansat Mirai, model care e pe cât de avansat - funcționează pe bază de pile de hidrogen - pe atât de trist ca design, noul Prius vine să confirme faptul că vechea "felie de cașcaval" se poate transforma în chestiuni care depășesc aria de acoperire a termenilor care ilustrează pozitiv zona estetică a unei mașini. Toyota Prius pare o Yelena Isinbayeva a lumii auto: își depășește recordurile pe măsură ce trec anii. Atât pe cele de eficiență, cât și pe cele de estetică. Pe ultimele în sens invers. Mai multe despre noul Toyota Prius găsiți AICI.

  • Noul Volkswagen Tiguan: gaură-n cașcaval

    Când ești Volkswagen și vinzi mașini de se dau peste cap listele de așteptare, nu ți-e foarte confortabil că un model Nissan te bate clar la vânzări într-un segment-cheie al industriei auto, cel al SUV-urilor compacte. Iar noul Tiguan, pe care îl vedem în premieră mondială în această săptămână, se lansează pe piață din postura de challenger al liderului Qashqai. Gândește-te că ești miliardar și că ai o casă superbă, cu multe camere la fel de superbe, dar că în living îți cam plouă prin acoperiș. Ăsta e Tiguan în gama Volkswagen, model care speră că a izolat corect plafonul între generații. Mai multe despre noul Tiguan găsiți AICI.

Mai departe...
  • mario, luni, 14.09.2015 18:43

    Felicitari pt. articol, foarte dragut! "Prius vine să confirme faptul că vechea "felie de cașcaval" se poate transforma în chestiuni care depășesc aria de acoperire a termenilor care ilustrează pozitiv zona estetică a unei mașini."... cu asta m-ati dat pe spate!

  • someone, luni, 14.09.2015 18:49

    pe cuvant, de unde ati luat textele din prezentare? sant nostime, ironice, potrivite, nepotrivite si imi aduc mult a Jay Leno.

  • vianu, luni, 14.09.2015 19:00

    corect...textele sunt de nota 10 cu +

  • Pesso, luni, 14.09.2015 20:41

    bune articole,haioase pacat ca vor apara unii care se vor HAZARDA sa faca iar comentarii fara rost la adresa Dacia si Renault..ca de obicei... poate insa vom scapa... ei cred ca Frankfurt este balciul care vine la marginea catunului unde isi fac ei veacul si nu vor citi articolul... astept comentariile voastre AM dupa ce veniti de acolo... am fos la un pas sa ajung din nou-am mai fost in 2005 si 2007... sunt curios daca tot "rece"este ca in anii trecuti

  • eee, marţi, 15.09.2015 13:43

    foarte foarte tare baieti! multumesc pentru articol!