Am văzut pe viu noul Ford Explorer Electric: 5 lucruri despre SUV-ul desenat de un român
Acesta este noul Ford Explorer Electric, un model desenat de un designer român. L-am văzut pe viu și vă explicăm care e legătura cu Grupul Volkswagen și ce se întâmplă cu vechiul Explorer. Avem și VIDEO.
Ford Explorer a fost introdus pentru prima dată acum mai bine de 30 de ani, adică în 1991. Era primul SUV Ford cu patru uși, iar misiunea sa era să înlocuiască vechiul Bronco cu două uși. Numele Explorer era derivat dintr-un nivel de echipare a mult mai celebrului pick-up F-150.
De atunci și până în prezent s-au construit șase generații, care au reușit să aducă Ford un total de 8.2 milioane de clienți. În 2020, o publicație americană afirma că Ford Explorer este cel mai de succes SUV din Statele Unite. Nu e de mirare că ambițiile globale Ford l-au adus pe Explorer și în Europa, în urmă cu aproape 4 ani.
Acum, în pragul unei electrificări complete a gamei europene până în 2030, Ford a decis să schimbe rețeta. Cel puțin pentru Bătrânul Continent. Aveți în față primul Ford Explorer ELECTRIC din istorie. Pentru americanii care citesc acest text, veștile țin cu cei care preferă modelul convențional, pentru că el va rămâne în continuare în producție. Doar europenii se vor bucura de noul Ford Explorer electric, pe care l-am văzut și l-am pipăit în mare secret, încă de la începutul lunii martie.
A fost nevoie de 3 ore cu mașina pentru a înțelege eforturile și intențiile constructorului american. Am rezumat totul în 5 mari categorii. Și am creat și un VIDEO de la evenimentul de lansare din Dusseldorf.
1. DESIGN 100% ROMÂNESC
Deși pare ciudat la prima vedere, trebuie să înțelegeți că modul în care arată acum mașina a fost gândit de Liviu Tudoran, un român care lucrează pentru departamentul de creație Ford. Mai mult, deși se întâmplă foarte rar, toate elementele de design exterior sunt gândite de Liviu.
Background-ul românului include câteva cursuri de perfecționare la Bertone și la Toyota. De asemenea, parcursul său profesional a inclus și câțiva ani la Mazda. Misiunea nu a fost ușoară, mai ales dacă ne gândim că Explorer electric se bazează pe arhitectura MEB a celor de la Volkswagen, cu care Ford a legat un parteneriat strâns.
Așadar, scopul a fost unul clar: trebuie să NU semene cu un model Volkswagen ID.
Liviu Tudoran a reușit să excludă total orice asemănare estetică, singurul detaliu care ar putea să ofere indicii fiind dimensiunea mașinii, care acum are sub 4.5 metri. Vechiul Explorer depășea 5 metri. Designerul român a rafinat elemente de design care definesc clar modelul Explorer. Avem blocuri optice și stopuri care ne spun despre ce mașină este vorba. Avem și două benzi negre, care unesc blocurile optice față și spate, și pe care scrie Explorer.
Pachetul estetic este completat de o nouă culoare de lansare, albastru Arctico, și de jante de 19, 20 sau 21 de inch. Montanții au o culoare contrastantă neagră pentru a individualiza și mai mult mașina. Nu avem detalii despre garda la sol, însă, dacă ar fi să judecăm după celelalte modele de pe platformă, ea ar trebui să fie de maxim 18 centimetri, ceea ce nu permite foarte multe escapade off-road.
2. DOUĂ NIVELURI DE ECHIPARE, SPAȚIU DE DEPOZITARE SECRET
La interior, Ford a simplificat totul și a concentrat informația în jurul ecranului uriaș din centrul planșei de bord. Un ecran mobil, care glisează 30 de grade în sus sau în jos. Atunci când îl poziționezi vertical descoperi un spațiu secret în spatele său. Este un spațiu unde există și două prize USB C, deci poți lăsa acolo, la încărcat, orice dispozitiv, fără teama că el va atrage atenția cuiva rău intenționat.
Și dacă tot am ajuns la spații de depozitare, trebuie să spunem că și cotiera este una uriașă, cu o capacitate de 17 litri. Încap 3 sticle de 1.5 litri și chiar un laptop de 15 inch. În plus, suportul de pahare este personalizabil și chiar poate fi înlăturat cu totul.
Bineînțeles, vor mai fi elemente care îți aduc aminte de modelele Volkswagen. Însă, spre surprinderea noastră, ele au fost destul de puține. Spre exemplu, vorbim despre comenzile tactile pentru faruri (din stânga volanului), levierului cutiei de viteze, linia superioară a planșei de bord și micul ecran de 5 inch care servește drept instrumentar.
Spațiul oferit pasagerilor este foarte generos. Pe locurile din spate ai o podea plată și mult loc la picioare. Și la nivelul capului ai spațiu generos, chiar dacă ai și un acoperiș panoramic cu o suprafață vitrată de un metru pătrat. Pasagerii față au la dispoziție scaune cu tetiere integrate, îmbrăcate într-o combinație de piele artificială cu textil (standard) sau complet în piele artificială Sensico. Cele două niveluri de echipare se numesc Explorer și Explorer Premium.
Portbagajul are o capacitate de 450 de litri, în condiții normale, respectiv 1400 de litri dacă o să rabatezi bancheta spate. În portbagaj ai și un loc special pentru a păstra cablurile de încărcare.
3. ECRAN DE 15 INCH ȘI SCAUNE CU MASAJ ÎN STANDARD
Din punct de vedere tehnologic, Ford a depășit multe așteptări. Trecând peste micul ecran al instrumentelor de bord, rudimentar ca la modelele Volkswagen, ajungem la piesa de rezistență. Este vorba despre un ecran central de 15 inch, echipat cu sistemul multimedia Sync Move. „Move”, de la faptul că poate glisa. Acesta oferă o grafică excepțională și vine cu două teme: una foarte luminoasă, cum regăsim deja pe modelele Ford, și o temă „dark”, similară telefoanelor mobile.
În cadrul prezentării de la Dusseldorf, pe acest ecran am văzut cea mai mare proiecție a sistemului Apple CarPlay. Navigația este și ea impresionantă, iar posibilitățile de personalizare ale ecranului sunt multiple. Meniul este simplu de utilizat, iar luminozitatea rămâne, după mine, cea mai bună din segment.
La baza acestui ecran avem o zonă tactilă cu răspuns haptic. Ea deservește volumul sistemului audio și alte câteva funcții. Seamănă izbitor de mult cu cea de pe modelele Volkswagen.
În lista de dotări avem și un set de faruri Matrix LED, care dispun de o funcție intitulată „Bad Weather Light”. Aceasta se activează automat atunci când funcționează ștergătoarele și oferă o iluminare laterală mai bună, ajutându-te să observi mai ușor pietonii și bicicliștii. În parcare, clienții vor fi ajutați de camera cu vedere la 360 de grade, care îți poate afișa mașina de sus. De asemenea, asistentul de parcare include și o funcție de frânare automată, dacă te apropii periculos de un obstacol.
Lista de dotări standard este extrem de bogată și include scaune față și volan încălzite, masaj pentru scaunul șoferului. Există faruri full LED, camera cu vedere la 360 de grade, conexiune wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto, climatizare pe două zone, acces și pornire fără cheie și un sistem audio cu sound-bar. Acesta este amplasat pe planșa de bord și este iluminat discret cu LED. De altfel, iluminarea ambientală cu LED are 10 culori.
4. MOTORIZĂRI MAI PUTERNICE DECÂT COLEGII DE LA VAG
Chiar dacă preia platforma MEB de la Volkswagen, Ford a vrut să își pună amprenta asupra motoarelor. Așa că NU vom găsi propulsoare similare cu cele din grupul VAG. Intrarea în gamă se va face cu un motor sincron, de 170 de cai putere, amplasat pe puntea spate, care va oferi propulsie. Versiunea intermediară garantează 286 de cai putere și livrează resursele tot punții spate.
Abia pe vârful de gamă, echipat cu 340 de cai putere, vei avea și tracțiune integrală. Aceasta este asigurată de un motor față, asincron, gata să intervină atunci când detectează o pierdere a aderenței.
Nu avem detalii despre capacitatea bateriei, dar Ford promite că cea mai eficientă versiune a lui Explorer poate garanta o autonomie oficială de peste 500 de kilometri. Nu știm nici care va fi capacitatea maximă de încărcare de la o priză rapidă, însă știm că, standard, Explorer va putea trage 11 kW de la o priză AC.
Ovalul Albastru le va asigura viitorilor clienți acces la o rețea de încărcare cu 400.000 de puncte în întreaga Europă. Numărul acestora va crește la 500.000 în 2024. Bineînțeles, clienții vor avea acces și la rețeaua de încărcare Ionity, unde vor beneficia de tarife preferențiale.
Explorer îi va oferi șoferului mai multe moduri de rulare: Normal, Eco, Sport și Individual. Pe versiunea de top va exista și un mod All-Terrain, gata să te poarte în off-road. Pe lângă acestea, Ford promite că a personalizat suspensia, direcția și intervenția sistemului ESC, pentru a fi în linie cu pedigree-ul Ford. Adică o ținută de drum sportivă.
5. NOUL EXPLORER, DOAR PRIMUL PAS DIN URMĂTORII 8
Planurile de electrificare Ford în Europa sunt ample. Americanii se îndreaptă cu pași repezi către o gamă complet electrică până în 2030. Investind 50 de miliarde de dolari în uzinele sale din Europa, Ford vrea ca până în 2026 să aibă pe străzi 2 milioane de mașini electrice. De altfel, până la final de 2023, numărul lor ar trebui să fie de 600.000 de unități.
La uzina sa din Koln, unde vor fi produse tot mai multe modele electrice, Ovalul Albastru investește două miliarde de dolari pentru a economisi 2000 de tone de Co2 și 2600 de MWh pe an. Tot aici, americanii vor produce, pe lângă Explorer, un al doilea model electric, începând cu a doua jumătate a anului 2024. Astfel, volumul anual de producție al fabricii din Koln va ajunge la 200.000 de mașini electrice până în 2024.
Explorer este doar una dintre cele 9 mașini electrice de pasageri și comerciale anunțate de Ford, în Europa, până în anul 2024. Lista include Mustang Mach-E, E-transit, E-Transit Custom and E Tourneo Custom, pe lângă versiunile electrice ale lui Puma, Transit Courier și Tourneo Courier.
Iar s-a mai lansat o masina de spalat..Viitorul e curat si luminos...si roz. Curcubee si unicorni vor aparea la fiecare colt de strada...Zana maseluta chiar exista.