Am văzut pe viu noul Renault Clio: cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre noul model francez

Publicat luni, 04.03.2019 21:00 de Bogdan Mirică

Renault ne-a invitat să vedem noua generație Clio în cadrul unui eveniment secret, desfășurat la Paris. După ce am analizat îndeaproape noul model de clasă mică, am adunat cinci lucruri importante pe care trebuie să le știi despre noul Clio.

În anul 1990, Renault lansa o mașină care înlocuia în gamă apreciatul Renault 5 și care avea să transforme brandul francez în specialistul segmentului B. La numai un an de la debutul comercial, Renault Clio primea titlul de „Mașina anului în Europa” și începea traiectoria ascendentă pe piața europeană. Clio a fost iubit instant de public, devenind rapid cel mai vândut model Renault din toate timpurile și, în ultimii ani, cel mai vândut model de segment B în Europa.

În total, din 1990 și până în prezent, Renault Clio a fost ales de 14 milioane de clienți. A ajuns deja la a cincea generație și se poate lăuda cu multe premiere importante de-a lungul carierei sale. Spre exemplu, a doua generație Clio a fost prima care a introdus navigație color în segmentul său. A treia generație a devenit un lider în materie de siguranță, fiind primul model de clasă B care primea cinci stele EuroNCAP.

A patra generație, cea de care ne despărțim acum, a fost creionată de Laurens van den Acker și a devenit primul Clio pe care clienții l-au cumpărat pentru designul său emoțional. A cincea generație promite să ducă mai departe acest design emoțional și să pluseze cu o serie de premiere importante pentru gama Renault și segmentul mic.

Înainte de introducerea sa oficială în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Renault ne-a invitat la un eveniment misterios în Paris, pentru a pipăi înaintea tuturor noul Clio. Ascunsă bine într-o hală de la marginea Parisului, subcompacta francezilor ne-a fost prezentată în detaliu de inginerii care au lucrat la dezvoltarea ei. După o zi petrecută alături de aceștia, am întocmit o listă cu cinci lucruri pe care este esențial să le știi despre noul Clio.

1. Interior revoluționar

Dacă exteriorul este evident o evoluție și o preluare a liniilor pe care le vedem deja în gamă pe Megane și Talisman, interiorul lui Clio este o revoluție. Tocmai de aceea voi încerca să vă așez la volan prin enumerarea unor detalii importante, care fac din Clio o mașină mult mai elaborată și utilă.

În primul rând, chiar dacă lungimea exterioară a scăzut cu 1.4 centimetri, interiorul a devenit mai spațios. Inginerii și designerii au lucrat mult la elaborarea unei planșe de bord mult mai aerisite, cu o ergonomie superioară. Acest sentiment de spațiu și simplitate este sugerat de noile guri de ventilație orizontale, aliniate în partea superioară a planșei de bord. Există o simetrie bună și o mascare perfectă a acestora. Levierul schimbătorului a fost repoziționat, fiind adus ceva mai aproape de mâna șoferului. Designul celui care deservește cutia manuală este similar celui pe care îl găsim pe Duster. Tot de la Duster au fost preluate și comenzile pentru climatizare, acele rotițe cu afișaj, amplasate sub ecranul sistemului multimedia.

Spre deosebire de Peugeot, Renault nu a renunțat complet la butoane. Ba chiar le-a păstrat pe cele esențiale și le-a oferit un design de tip „clape de pian” pentru a fi mult mai accesibile. Iarăși influențe de la Duster, semn că transferul se poate face și invers.

Au apărut și noi zone de depozitare. În spatele schimbătorului, la baza planșei de bord, Renault a gândit un spațiu generos pentru telefoanele mobile. Cum era și normal, acesta vine și cu încărcare prin inducție. Și dacă tot am amintit de spații de depozitare, trebuie să spun că în portierele față există loc suficient chiar și pentru sticle de un litru, iar torpedoul a crescut și el în litraj, fiind acum mai adânc. Potrivit Renault, capacitatea spațiilor de depozitare a crescut de la 22 la 26 de litri, comparativ cu vechiul model.

Și volanul contribuie la senzația de spațiu, el fiind complet redesenat. Grație instalării unui airbag cu dimensiuni compacte, volanul a devenit mai subțire și sportiv, oferind o zonă mai mare prin care poți privi instrumentele de bord. Sub volan, minune! Renault a decis, în sfârșit, să schimbe satelitul de comandă pentru sistemul audio. Arată mult mai bine și este discret. Coloana de direcție a fost și ea regândită și garantează acum mai mult loc pentru genunchii șoferului.

Scaunele față sunt noi și dispun acum de o susinere laterală mai bună și de un șezut mai lung. De mai mult spațiu la picioare se bucură și cei de pe locurile din spate, care au cu 25 de mm în plus la nivelul genunchilor. Cum era și normal, portbagajul a devenit și el mai mare, oferind acum o capacitate de 391 de litri, una dintre cele mai generoase din segment.

Când vine vorba de materiale, Renault a pregătit mai multe zone moi și plăcute la atingere. Planșa de bord și fețele ușilor sunt cele mai bune exemple, în interiorul lor fiind inserate și benzi luminoase discrete, care pot oferi 8 culori diferite. Prin habitaclu există multe detalii cromate, plăcute la atingere, inclusiv în jurul butonului de pornire a motorului. În plus, clienții pot opta pentru mai multe nuanțe de personalizare a plasticului de la interior.

2. Cel mai mare ecran instalat pe un Renault

Nu mă voi îndepărta foarte mult de interior, pentru că o altă trăsătură importantă a noului Clio se regăsește tot aici: tehnologia. Este unul dintre cele mai tehnologizate modele de segment B, în acest moment, marcând o mulțime de premiere. Spre exemplu, este mașina cu cele mai generoase ecrane, depășindu-l și pe Volkswagen Polo. Dacă ne raportăm doar la gama Renault, trebuie să știți că ecranul central, cu o poziționare verticală și o dimensiune de 9.3 inch, este cel mai mare instalat în prezent pe un Renault.

Dar propun să începem cu instrumentele de bord. Renault vrea să inoveze, așa că propune două abordări digitale. Prima dintre ele, să-i spunem de buget, le oferă clienților un ecran color de 7 inch, flancat de instrumente convenționale. Pentru cei care își doresc mai mult, există și o digitalizare completă a instrumentelor de bord, cu un ecran de 10 inch. Acesta poate fi personalizat ușor, oferind atât informații despre viteza de rulare și datele de deplasare, cât și despre direcția potrivită. Ați ghicit: navigația poate fi afișată și de acest ecran așezat în spatele volanului.

În centrul planșei de bord, Renault oferă un sistem multimedia denumit Easy Connect, care poate fi proiectat fie pe un ecran de 7 inch, fie pe unul de 9.3 inch, cel mai mare disponibil pe un Renault, după cum vă ziceam și mai devreme. Ambele ecrane pot fi comandate cu navigație. O navigație furnizată de TomTom, capabilă să ofere informații live din trafic, să te avertizeze în privința unor zone periculoase și să marcheze o serie de puncte cheie de pe traseu. Sistemul poate primi update și vine cu o conexiune 4G.

Alături de sistemul multimedia complex, Renault oferă acum și o aplicație dedicată, care se numește MY Renault și care poate permite deschiderea mașinii de la distanță, activarea claxonului și a luminilor, precum și continuarea navigației după ce călătoria cu mașina s-a terminat. Lista de tehnologii include și multe sisteme de siguranță, cum ar fi monitorizarea unghiului mort, frânarea automată de urgență și menținerea benzii de rulare la viteze de peste 60 de km/h.

3. Noi motoare pe benzină, dar și dieseluri

Renault Clio vine și cu o gamă de motorizări nouă, modificată radical. Clienții își vor lua adio de la propulsorul cu trei cilindri benzină, de 0.9 litri. Acesta va fi înlocuit de unul nou, tot cu trei cilindri și o capacitate de un litru. El poate fi comandat cu sau fără turbo. Versiunile fără turbo, recunoscute după indicativul SCe ca și pe Sandero, oferă 65 sau 75 de cai putere și sunt disponibile cu o transmisie manuală cu cinci rapoarte.

Versiunea 1.0 turbo a motorului oferă 100 de cai putere și 160 de Nm, adică cu 10 cai și 20 de Nm în plus față de vechiul TCe de 90 de cai putere. Agregatul, care este dezvoltat în interiorul Alianței și dispune de distribuție pe lanț, este disponibil în standard cu o cutie manuală tot cu cinci rapoarte. Opțional, clienții pot comanda o automată de tip CVT, botezată X-tronic. Este pentru prima dată când Clio oferă o cutie CVT.

Motorul de un litru și 100 de cai putere oferă emisii de 100 g/km, ceea ce îl așeză printre cele mai prietenoase motoare pe benzină din segment. Nu știm încă sigur dacă este valabil și pentru România, însă unitatea de un litru și 100 de cai putere va putea fi comandată și cu GPL.

Cel mai puternic motor pe benzină, cel puțin până când va fi lansată versiunea RS, este un TCe de 1.3 litri și 130 de cai putere, care înlocuiește vechea unitate de 1.2 litri și 120 de cai putere. După cum probabil v-ați dat seama, este motorul cu patru cilindri dezvoltat de Renault împreună cu Daimler și instalat deja pe o serie de SUV-uri din grup: Duster, Kadjar, Qashqai.

În cazul lui Clio el va oferi 130 de cai și 240 de Nm și va fi asociat exclusiv unei transmisii automate EDC cu dublu ambreiaj. Aceasta va pune la dispoziția clienților și padele ascunse în spatele volanului.

Spre deosebire de alte modele din segmentul mic, cum ar fi Skoda Fabia, Renault Clio va continua să ofere și două opțiuni diesel. Este vorba despre clasicul agregat 1.5 Blue dCi, adaptat acum pentru a respecta cele mai stricte norme de poluare. Dispune de un catalizator SCR și de două versiuni de putere: una oferă 85 de cai și 220 de Nm, iar cealaltă garantează 115 cai putere și 260 Nm.

Toate motorizările sunt cu până la 2 decibeli mai tăcute în intervalul 0-130 de km/h, mulțumită dezvoltării noului Clio pe o platformă nouă, cu 85% componente noi, printre care și o antifonare superioară. Arhitectura ajută mașina să fie și cu până la 50 de kiloegrame mai ușoară decât vechiul Clio.

4. Renault Clio E-Tech, promotorul unei noi tehnologii hibride

Noutățile de sub capotă nu se opresc aici, pentru că a cincea generație Clio va fi promotorul unei noi tehnologii hibride, programată să debuteze în anul 2020 și să se numească E-Tech. Este rodul unor eforturi uriașe în cadrul Alianței și promite să folosească un motor aspirat, de 1.6 litri, complet regândit pentru a fi utilizat în cadrul ansamblului hibrid.

Printre noutățile acestui ansamblu se numără lipsa curelei de accesorii și a pompei de apă. Francezii susțin că există 150 de patente depuse pentru acest hibrid. Agregatul pe benzină vine la pachet cu două motoare electrice, dintre care unul acționează ca generator. Nu lipsește nici bateria de 1.2 kWh, cu celule preluate de la Renault Zoe. Și nu este singurul elemente împrumutat de la modelul electric. Mai sunt și alte componente, după cum susțin cei de la Renault.

Bateria, deși are o capacitate destul de mică, va putea garanta o autonomie pur electrică de cel puțin 2-3 kilometri. Avantajele sale se vor vedea în mediul urban, acolo unde Renault susține că un Clio hibrid va putea rula în proporție de 80% electric. Asta va reduce consumul de carburant cu 40%, comparativ cu un Clio pe benzină.

Cum funcționează sistemul? E o rețetă cu care începem să ne obișnuim în lumea auto. Motorul pe benzină va fi folosit și pentru a învârti roțile față, dar și pentru a încărca bateria. În situații de solicitare intensă, și motorul generator va putea pune umărul la propulsie. Renault susține că ansamblul hibrid va oferi un total de 130 de cai putere și o dinamică greu de egalat în segment.

Numele E-Tech va fi introdus de Clio, dar apoi va fi utilizat și pe alte modele hibride. După Clio, vor urma versiuni similare pentru viitorul Captur și actualul Megane. Diferența este că, în cazul acestor modele, versiunile hibride se vor numi E-Tech plug-in și, după cum o sugerează și numele, vor putea fi alimentate la priză. Asta înseamnă că autonomia pur electrică va fi mult mai generoasă, urmând să fie garantată de o baterie cu o capacitate de 9.8 kWh.

5. Între RS-Line și Initiale Paris

În prezent, cei care își doresc un aer sportiv pe modelele Renault primesc nivelul de echipare GT-Line. Odată cu noul Clio, numele acestor versiuni cu aspect agresiv se va schimba. Ele se vor numi RS Line, iar Clio este primul model care introduce această titulatură. Până la urmă, având în vedere tradiția diviziei Renault Sport, era oarecum normal să se numească așa și nu GT-Line.

În cazul lui Clio, versiunea RS Line le oferă clienților un exterior mai agresiv, sugerat de spoilerul nou, cu design inspirat din Formula 1, o grilă de tip fagure, jante de 17 inch cu design special și un posterior care beneficiază acum de un deflector. La interior, clienții vor fi răsfățați cu scaune sportive, îmbrăcate în piele și un material care imită fibra de carbon. Acestea dispun de o susținere laterală superioară și de cusături contrastante, regăsite și pe volan, îmbrăcat la rândul lui în piele perforată și ornat cu logo-ul RS-Line. Pedalele sunt metalice iar plafonul este negru.

Pe lângă fața sportivă a nivelului de echipare RS-Line, Clio poate îmbrăca și haine elegante, pentru că este disponibil pentru prima dată și cu o versiune Initiale Paris. Nu este însă primul Clio cu o notă elegantă, pentru că în 1991 a existat și un Clio Baccara, cu același nivel de eleganță.

Proaspătul Clio Initiale Paris urmează strategia pe care a aplicat-o și Ford cu actualul Fiesta Vignale. Echiparea Initiale Paris (regăsită și pe Captur, Scenic, Talisman, Koleos și Espace) aduce o serie de elemente cromate în jurul suprafeței vitrate și la nivelul grilei. Nu lipsesc logo-urile Initiale Paris, tot la nivelul grilei. Pachetul estetic este completat de un set de jante de 17 inch, special create pentru echiparea de top.

La interior, clienții pot alege între două nuanțe: Black și Sand Grey. Scaunele sunt îmbrăcate într-o piele specială, perforată pentru zonele de susținere laterală, iar pe planșa de bord există inserții care imită fibra de carbon. Volanul este și el diferit de cel al unui Clio standard, fiind creat dintr-o spumă nouă și îmbrăcat în piele.

În cadrul evenimentului privat la care am luat parte am văzut pe viu doar nivelul de echipare RS-Line și pot confirma că interiorul are o serie de tușe sportive extrem de plăcute. Exteriorul nu este cu mult diferit de cel al unui Clio standard, însă habitaclul merită efortul.


Asemeni generațiilor anterioare, noul Renault Clio vine cu o serie de noutăți importante, atât pentru gama Renault, cât și pentru segmentul din care face parte. Un segment pe care îl domină fără drept de apel și pe care promite să îl domine și în anii care vor urma, judecând după noua rețetă gândită de constructorul francez.

  • PMC, luni, 04.03.2019 22:05

    F fain! Bravo Renault! Imi place ca au pus in continuare Diesel pe el, desi e o masina mica. Dar in Franta clientii cumpara Diesel in continuare si sunt preponderente motorizarile Diesel. Bine... acum eu nu ii suspectez de sinceritate debordanta pe astia care anunta triumfal procente tot mai mici de vanzari la Diesel. Sunt convins ca sunt capabili sa minta cu nerusinare fara sa schiteze un gest de rusine.

  • Tatraurs, luni, 04.03.2019 22:35

    Nu stiu daca am vazut bine in poze dar cred ca da,discuri pe spate?Wow!Intr-un final a renuntat si Clio la tamburi.Ca ziceau unii pe aici ca sunt la fel de buni ca discurile,uite ca intr-un tarziu s-a prins si Renault ca nu e chiar asa ,deh,masinile Tesla zboara prin spatiu iar ei...Masina mi se pare ok dar urasc tableta aia din bord si nu-mi place volanul,e urat si prea plin cu butoane.

  • inexorabil, luni, 04.03.2019 23:17

    Tare nedumerit mă simt…Cică lumea auto a evoluat. Păi, de exemplu, putem compara puterea de fascinație a acelor “crazy/coolest digital dashboards of cars” din anii ’80 cu minimalismul “cu tabletă ȋn frunte” de astăzi?

  • vianu, luni, 04.03.2019 23:18

    2 lucruri care nu mi se par chiar ok: - volanul puternic "descentrat" in sus, un compromis necesar vizibilitatii ecranului din bord. Nu mi se pare ca volanul ar fi mai subtire decat media - spatiul (inca) prea mare intre levier si cotiera. Cotiera e extensibila? si inca 2 chestii, extrem de subiective, si ma duc: - nu inteleg de ce se ofera inca piele? un useless absolut, se aseaza aiurea pe suport, face incretituri in zona cusaturilor (evident, daca nu stii sa o prelucrezi cum trebuie - si se vede ca sunt "pe langa" aici), imbatraneste in timp, extraordinar de putin flexibila in comparatie cu un textil ce poate fi oferit in foarte multe texturi, culori, modele; si sa numai vorbim de feeling. Pielea la un model de genul asta e obsolete, o facatura, o inutilitate scumpa pentru consumatori blocati in timp. - ar fi fost interesant daca mai ridicau spatiul dintre schimbator si cotiera. Cu siguranta feelingul soferului ar fi fost de masina care te inconjoara si nu de utilitara. una peste alta ramane printre preferatele mele

  • Kirotractor, marţi, 05.03.2019 09:19

    Wow - Misterele Parisului cu Pipăirea Paradisului...:-) Interioru-i OK pt segmentul B, dar revoluționar nu-mi pare deloc (i-cockpitul Peugeot - da, deși ergonomia suferă pt unele gabarite cel puțin.) Subscriu oricum la zicerile voastre: - @inexo: da, R-25, dar și primul Clio șocau... pozitiv pe dinăuntru la vremea lor - @vianu: tot da, volanu-i prea descentrat, plus că seamănă cu TOATE volanele actuale cu crăcanele alea două de jos *metalizate* - pielea de pe scaune e de tot râsu (plânsu) - v. poza nr. 13. Scaunele-s și ele reușite - cel puțin la versiunile astea cu pretenții -, chiar dacă și la capitolul ăsta toată lumea copiază pe toată lumea P-afară merită remarcat stilul păstrat-evoluat, dar cu hayonul ceva mai generos, luneta fiind mai lată (precedentul era chiar ca o hrubă). Și farurile par mai puțin *holbate*, dar tot nu mă împac cu *lacrimile* devenite trade-mark la rombicii hexagonali. :-) Motoristic vb., hibridul e binevenit (electrica era exclusă cu Zoe-n portofoliu, contrar lui e-208), ba chiar și păstrarea dieselului e OK. Și non-cedarea Renault la ispita tricilindrilor cu 1.33 TCe-ul îmi place - mult mai puțin însă oferirea lui/lor (sigur urmează și un GT sau RS-Line de 150-160 CP) exclusiv cu cutii automate - EDC. ...Detaliu care mă face să ezit apropo de înlocuirea Swift-ului meu cu un Clio warm-hatch. O Fiesta ST Man.6 semi-cheală pare să rămână unica alternativă ceva mai ieftină, fiindcă nu atât de burdușită cu gimmick-uri inutile - cum e, din păcate, și cazul noului Swift Sport 1.4 Turbo (părerea mea, evident.) Concluzie: meciul Clio-208 continuă fără vreun favorit evident, fiindcă și diferențele de capacitate a portbagajului - 391 l Clio / 265 l 208-ul - par să nu fie atât de flagrante (se zice că țin de standardele măsurătorilor cu sau fără spațiul suplimentar-inferior, conform VDA sau nu prea etcetera...)

  • dan_grc, marţi, 05.03.2019 09:32

    Nu vă agitati cu pielea, este mușama, în poze este varianta de top, versiunile de bază vor arăta puțin mai bine ca un interior de Sandero. Peugeot 208 arată mai modern la interior, desigur părerea mea.

  • Pana, marţi, 05.03.2019 09:35

    Interesant cum Renault Clio va fi si hibrid folosind un motor aspirat de cilindree ridicata, cel putin pentru clasa asta. Sincer nu ma asteptam. Sunt curios de prestatiile noilor motoare. Actualele, care sunt si pe gama Dacia, au o reputatie nu tocmai fericita. Ma astept sa vad cateva lucruri si pe noile Logan/Sandero, care vor aparea in toamna. De exemplu satelitul din spatele volanului, butoanele de pe usi, poate si niste scaune mai bune (macar cele de la Clio 3). Sincer sa fiu parca astept mai mult masina noastra, decat a lor. Desi si a noastra e tot a lor. :)

  • Adrian M, marţi, 05.03.2019 11:41

    Hi, hi ce imi place, iar clio eclipseaza polo si qashqai tiguanul contrar asteptarilor specialistilor:) ma bucur pt cei 100 cp de pe tce, 90 erau cam putini psihologic pt mine si acceleratia de peste 12 sec (de aceea am ales fiesta 1.0 ecoboost pt sotie). Cu motorul 1.33 va fi chiar sportiva cu cei 4 cilindri in conditiile in care am descoperit ca super motorul de bmw -citroen de 1.6 benzina super premiat a trecut la 1.5 in 3 cilindri...trist pt o masina cu pretentii sportive

  • pipo, marţi, 05.03.2019 11:49

    Trebuie spus de la inceput ca acele dimensiuni interioare suna incredibil de bine si daca chiar sunt adevarate asta va conta mult pt. clienti . Iar fanii vor trece mai usor peste scoaterea variantei estate din gama. O mare bila alba din partea mea pt. diversitatea de motorizari care poate sa impace pe mai toata lumea. Desi (asa cum spunea si Kiro mai sus) francezii, in dulcele stil "iti dau c-o mana si-ti iau cu doua" au legat marea speranta a grupului - un adevarat 'Mbape' al lor, motorul cel mai ravnit inclusiv in Romanica, 1,33-ul - exclusiv de o cutie automata si astfel varianta respectiva se va duce probabil spre 20.000 euro lejer in echiparile superioare. Care-i faza cu volanul mai subtire si mai sportiv ? De ce sa fie mai sportiv daca e mai subtire ? Si chiar nu pare mai subtire deloc din poze. In unele poze arata intr-adevar cam "descentrat" asa cum spunea si "vianu". Ma rog , nu e un element care sa-mi placa la interior, asta e clar, si mai este si...tableta aia pe care chiar nu o inghit deloc din orice unghi ma uit. Pielea este un nonsens in acest segment ,poate cel mult sa vii cu o Alcantara combinata cu un textil ceva. Asteptam preturile acuma si deasemenea pe Bogdan la volan cat mai curand. P.S. : apropos, dom' Bogdan , nu vrei/poti sa faci ceva cu ora la emisiunea aia ca o ratez cu succes de obicei. Si nici reluare parca nu aveti la ea ! Sambata pe la 11.30 se da cu aspiratoru' ca orice sot cu mintea la cap care vrea sa mai iasa Vineri seara la pub cu baietii!

  • pai da, marţi, 05.03.2019 13:36

    @ Tatraurs: ce este asa de surprinzator ca are discuri pe puntea spate? Eu am un Clio 3 motor de 1.6 16V cu cutie automata +padele sub volan pt schimbarea treptelor de viteza si am si discuri pe spate....

  • Edikkk, marţi, 05.03.2019 21:11

    Se ştie că Renault Clio este o maşină frumoasă, foarte bună, cu un PREŢ CORECT !! Dar acum abia aştept versiunea E-Tech !!!! Şi mai ales E-Tech PLUG IN !! Un 50 km electric de rulat zi de zi în oraş doar electric ar fi fantastic !!