Amendă uriașă pentru Audi: nemții trebuie să plătească 800 de milioane de euro pentru manipularea emisiilor diesel

Publicat miercuri, 17.10.2018 10:01 de Paul Cosma

Audi a primit o amendă de 800 de milioane de euro din partea autorităților germane pentru încălcarea normelor de poluare ale motoarelor sale diesel. Constructorul a anunțat că va plăti amenda, fără să o conteste.

Grupul Volkswagen a primit o nouă lovitură importantă în scandalul Dieselgate, urmând să plătească o sumă semnificativă pentru încălcarea normelor privind emisiile diesel.

Procurorii germani au amendat Audi cu 800 de milioane de euro, iar constructorul a anunțat că va plăti penalitățile fără să le conteste. Astfel, Audi și-a asumat responsabilitatea pentru manipularea emisiilor diesel.

În consecință, constructorul german și grupul din care face parte se așteaptă ca amenda să aibă un impact consistent asupra veniturilor anuale.

La începutul acestei luni, grupul Volkswagen a anunțat rezilierea contractului cu Rupert Stadler, CEO-ul Audi. Acesta fusese suspendat din funcție după ce a fost arestat de autoritățile germane și acuzat de implicarea în scandalul Dieselgate. El a fost acuzat că nu a luat măsuri să oprească livrarea în Europa a modelelor cu emisii trucate, începând cu sfârșitul lui 2015.

Via Automotive News

  • bobo, miercuri, 17.10.2018 12:07

    E putin fata de cat puteau sa plateasca. Ganditi-va ca afumatoarele nu pot sa fie rascumparate de la cei pacaliti decat prin procese civile individuale unde nu stii exact daca vei castiga. In momentul asta toate amenzile platite de constructorii europeni sunt de fapt deal-uri cu UE. Pentru consumator practic nu se face nimic. Chiar ar trebui sa mi se faca mie mila de sefii VAG cand se plang ca nu mai fac profit ca alta data datorita WLTP. Din punctul meu de vedere sa infunde puscaria sefii si sper sa piarda procese civile de daune cat mai multe.

  • adi_10, miercuri, 17.10.2018 13:42

    Eu cred ca aceste amenzi au fost anticipate. Pe principiul "facem asa, iar cand o sa ne prinda platim amenda si aia e, oricum iesim pe profit"! intotdeauna au functionat lucrurile la modul asta indiferent ca vorbim de sistemul bancar, bursa, auto etc.

  • Cyrus, miercuri, 17.10.2018 13:51

    Si consumatorul final ce are din asta? Niste despagubiri, reduceri ceva?

  • eu, miercuri, 17.10.2018 14:19

    dar de ce doar Audi primeste amenda, ceilalti VW, Skoda, Seat, Porsche … care au folosit aceleasi motoare scapa deocamdata? Sunt curios daca Opel primeste amenda pentru modelele dovedite, cine o va plati?

  • eu, miercuri, 17.10.2018 14:19

    dar de ce doar Audi primeste amenda, ceilalti VW, Skoda, Seat, Porsche … care au folosit aceleasi motoare scapa deocamdata? Sunt curios daca Opel primeste amenda pentru modelele dovedite, cine o va plati?

  • mircea badea, joi, 18.10.2018 06:58

    rusine germania, sunteti mai corupti ca noi, basistilor.