Apple oferă informații despre viitorul CarPlay: afișarea informațiilor pe mai multe ecrane
Reprezentanții companiei americane au oferit o serie de informații noi despre viitoarea versiune CarPlay. Totul se va reduce la personalizare, atâta timp cât și producătorii de automobile vor fi de acord.
În urmă cu doi ani, reprezentanții Apple au anunțat că lucrează intens la dezvoltarea noii generații a tehnologiei CarPlay. Acum au revenit cu mai multe informații, dar, pe scurt, personalizarea este cuvântul de ordine.
Mașinile de ultimă generație au două sau mai multe display-uri, așa că viitorul CarPlay va fi capabil să afișeze conținut pe mai multe ecrane. În plus, modul de afișare se va adapta automat după formatul fiecărui display.
Totodată, tehnologia gândită de Apple se va comporta ca un sistem integrat nativ de producător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, americanii îi invită pe constructorii de automobile să dezvolte împreună o interfață.
În acest fel, constructorii vor putea să personalizeze această interfață, de la forma și designul ceasurilor de bod și până la informațiile afișate. Reprezentanții Apple mai vorbesc despre așa numitele zone cu "conținut dinamic" pe care fiecare producător le va putea umple după bunul plac.
Nu în ultimul rând, viitorul CarPlay va putea controla diverse funcții ale mașinii, inclusiv sistemul de climatizare, modurile de rulare, sistemele de siguranță etc. Singura condiție este ca producătorii să dezvolte sistemul multimedia în așa fel încât să permită accesul la aceste funcții.
Pe lista de constructori care sunt de acord cu acest lucru îi regăsim pe germanii de la Porsche, dar și pe britanicii de la Aston Martin.
Apple nu a precizat când va debuta noua versiune CarPlay.
via Motor1