Aproape de serie: a zecea generație Honda Civic e anunțată de noul Civic Hatchback Prototype

Publicat marţi, 01.03.2016 11:30 de Mircea Meşter

Honda a adus la Salonul de la Geneva un concept care este foarte apropiat estetic de versiunea de serie a viitorului Civic. Iar mașina este cu adevărat spectaculoasă.

Honda pregătește cea de-a 10-a generație Civic. După ce anul trecut a adus un al doilea facelift al actualului model, anul 2017 va fi cel în care Civic va primi o binemeritată generație nouă, anunțată de un concept pe care marca japoneză îl prezintă în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva.

Noul Civic Hatchback Prototype, așa cum este numit oficial de Honda, nu este altceva decât o versiune de pre-serie a modelului de serie, ceea ce înseamnă că mașina pe care o vedem astăzi la standul japonezilor este foarte apropiată estetic de cea pe care o vom vedea în showroom-uri fix peste un an. Iar asta nu e deloc o veste rea, pentru că noul concept pare un urmaș cu adevărat reușit al actualului model. 

Primul lucru care ne interesează din tona de informație oferită de Honda alături de fotografiile oficiale sunt dimensiunile. Aflăm, astfel, că viitorul Civic va crește serios în dimensiuni față de actuala generație, fiind cu 13 centimetri mai lung și cu 3 centimetri mai lat. Look-ul agresiv este oferit parțial de faptul că înălțimea modelului scade cu 2 centimetri, ceea ce înseamnă că mașina arată ceva mai "așezată" pe șosea decât actualul model.

"Am știut că suntem nevoiți să producem un design exterior agresiv și care iese în evidență pentru a provoca stilistic segmentul compact european convențional, păstrând însă în același timp valorile de bază ale lui Civic", spune Dalsuke Tsutamori, directorul de proiect pentru cea de-a 10-a generație Civic.

Odată cu lansarea sa pe piață, noul Civic va oferi o familie nouă de motoare turbo pe benzină de 1.0, respectiv 1.5 litri. Evident, în gamă se va afla și dieselul de 1.6 litri lansat anul trecut pe gama Honda. Nu există încă cifre legate de performanțele acestora, însă probabil că Honda se va alinia la standardele segmentului în ceea ce privește consumul și performanțele viitorului Civic. Revenim asupra acestui subiect imediat după ce detaliile vor fi publice, probabil în toamna anului 2016, la următorul mare salon auto european.

Noua generație Honda Civic va fi fabricată la tradiționala uzină pe care japonezii o dețin în Marea Britanie, ocazie cu care niponii vor investi 270 de milioane de euro în tehnologii care să faciliteze procesul de producție. 

  • someone, marţi, 01.03.2016 11:52

    o vreau, chiar si versiunea de 1.0 benzina. :D desi as prefera-o pe cea de 1.5, indiferent in care vesiune de putere

  • Cyrus, marţi, 01.03.2016 12:59

    Evacuarile in mijloc arata ciudat

  • vianu, marţi, 01.03.2016 13:20

    @Cyrus e tunata din fabrica :), plus ca evacuarile au corespondent cu admisiile rotunde din fata

  • dame macarale, marţi, 01.03.2016 13:25

    ...totusi o prefer p-asta.. .,,https://www.youtube.com/watch?v=OIKK1g_74kU

  • ioi, marţi, 01.03.2016 16:08

    Multumesc Madalescu , acum am inceput sa detest pana si Honda, gratie ''adevaraciunilor'' tele. Daca pana acum eram fanul Civicului de la Honda, acum doar Golf imi mai starneste interes. Restul sunt doar resturi.

  • Honda, marţi, 01.03.2016 19:01

    Asa cum a remarcat si macarale masina e lansata deja in SUA, la fel ca si noul Mondeo care la noi e nou si la americani e aparut de doi ani... sper sa nu aduca si in Europa cutiile automate tip CVT.

  • fane, marţi, 01.03.2016 22:07

    DA, se vinde deja Civic sedan in USA . @Honda, de acord . Civic cu motorul 1.5 turbo face 0-100 in 6,9sec asta cu cutie CVT , fara ea cu siguranta ar fi sub 6,9sec. De astfel cu CVT sau nu este cel mai performant motor 1.5 din industria auto .

  • Honda, miercuri, 02.03.2016 00:36

    Urata cu spume! De fapt cu exceptia lui CRV toate Hondele comercializate in Europa sunt urate.

  • zarnesteanu, miercuri, 02.03.2016 01:16

    Nu vreau sa stric nimanui placerea, dar am vazut masina asta pe autostrada. Din pacate, spatele arata absolut dezastruos. Imaginati-va varianta cheala, fara briz-briz-uri. Stopurile alea ii fac un fund de matusa. Daca mai e si putin murdara, puoah, intorci privirea. In fine, nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. asteptati realitatea si pe urma mai vedem.

  • iar tu..., miercuri, 02.03.2016 09:59

    ...unde dracu' ai vazut tu civicul asta?ma baiete tu traiesti o psihoza...

  • lulu, miercuri, 02.03.2016 12:46

    poate a vazut o skoda ca si aia are stopuri asemanatoare

  • @zarnesteanu, miercuri, 02.03.2016 14:57

    Sa inteleg ca erai combinat bine cu doua blonde la halba pe care le-ai ''sorbit'' din doua priviri de frica sa nu ti se usuce gatul. Altfel nu se explica cum tu vezi pe autostrada masini care nici macar nu au aparut ....... Tot inainte zarnestene , fara un clovn ca tine ar fi plictisitor pe site :))))

  • zarnesteanu, miercuri, 02.03.2016 17:18

    In caz ca nu ati inteles masina e deja pe unele piete

  • Tralala, joi, 03.03.2016 00:20

    @zarnesteanu si tu te-ai aflat pe una din acele piete! :)))

  • @zarnesteanu, joi, 03.03.2016 08:57

    Da mai , am inteles ca se vinde pana si pe piata auto din Zarnesti. Nu cumva ai vazut una si la tine in sat ?De fapt Zarnesti nu-i in Romania. Copile, care litera din CONCEPT nu o intelegi ? Traiesti o paranoie baiete .

  • Mitica Blajinul, joi, 03.03.2016 10:21

    Copilasii care sunt anti zarnesteanu: voi chiar nu pricepeti ca omul asta nu mai traieste in romanica? Chiar este asa de greu sa realizati treaba asta? Si eu am vazut masinutza asta, si pot sa spun ca spatele este de tot cacatul! Si o recomand romanilor din Romania cu cea mai mare convingere.Cumparati asa ceva si o sa vedeti preturi! Nici macar nu aveti buzunare pentru asa preturi.Asa,din curiozitate, cati dintre voi detineti o Honda? Eu am una din 1998, SRI, blue top engine, VTEC engine. Inca merge foarte bine,dar.....Toate reparatiile au fost facute mine.Deci nu a fost scump. Un om normal, s-ar fi luat cu mainile de cap.Per ansamblu, dpdv al meu, este o marca buna.

  • Coco, luni, 02.05.2016 09:17

    O mașină de foarte mare calitate. Iar motorizarea de 1,5 turbo este cea mai bună din acestă clasa. Se pare că va putea fi dotată și cu o motorizare de 2,0 aspirata de 158 cp