Ariel Atom 3.5R, o nouă versiune a supercarului minimalist: 0-100km/h în 2.6 secunde
Ariel Atom, modelul sportiv construit de un producător britanic independent, a primit o nouă versiuneă, 3.5R, capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2.6 secunde.
Ariel, constructorul britanic de modele sport minimaliste, a prezentat o nouă versiune a modelului Atom, numită 3.5R. Aceasta vine ca un îmbunătăţire semnificativă adusă versiunii 3.5, prin care sportiva britanică este echipată cu o suspensie mai performantă, o transmisie modificată şi primeşte un set de schimbări estetice şi aerodinamice.
Normele de poluare ucid Honda Civic Type R în România
O schimbare de treaptă ”în sus” necesită mai puţin de 40 de milisecunde, în timp ce o schimbare de treaptă ”în jos” este realizată în mai puţin de 50 de milisecunde. Transmisia respectivă este cu atât mai impresionantă cu cât realizează aceste obiective cu un singur ambreiaj. Pe deasupra, Sadev-ul din dotare poate să ajungă din treapta a şasea în treapta întâi în mai puţin de o secundă, trecând prin toate treptele din dotare, cu excepţia marşarierului, desigur. Rezultatul este un model extrem de performant, atât datorită transmisiei şi propulsorului, cât şi masei reduse, de numai 550 kilograme în versiunea gata de drum. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 2.6 secunde, pe când un sprint de la 0 la 160 km/h sunt necesare doar şase secunde. Viteza maximă a fost limitată electronic la 250 km/h.
Honda Civic Type R - noua generaţie introduce primul motor VTEC Turbo de 280 de cai putere
Ariel Atom 3.5R se bucură de amortizoare Ohlins şi de un set de arcuri calibrate special pentru noile capacităţi dinamice aduse de motorizarea supraalimentată. Clienţilor li se oferă mai multe elemente de caroserie, anvelope, jante şi sisteme de frânare în lista de opţionale, dedicate acestei versiuni, pentru a asigura personalizarea la înalt nivel a lui Atom 3.5R, la fel ca în cazul constructorilor de supercar-uri care abordează o plajă mai largă de clienţi. Un diferenţial cu alunecare limitată, reglabil, este oferit în lista de opţionale a lui Ariel Atom 3.5R. Pe piaţa din Regatul Unit, preţul de pornire al unui Ariel Atom 3.5R este de 54.000 de lire sterline, echivalentul a 65.986 euro.
Ariel Atom 3.5, versiunea actualizată a supercarului britanic
Via Ariel