Aşa începe: legislaţia care va permite maşinilor autonome să circule pe autostrăzile americane, aproape finalizată

Publicat miercuri, 30.03.2016 12:50 de Daniel Popescu

Autorităţile americane sunt pe punctul de a anunţa regulile prin care maşinile autonome vor putea fi utilizate fără restricţii pe autostrăzi după trecerea anumitor teste.

Numeroşi constructori auto şi companii din industria IT lucrează în prezent la dezvoltarea unor maşini autonome, însă legislaţia în domeniu a rămas mult în urmă.

În prezent, maşinile cu funcţii autonome pot fi testate doar în anumite zone din Statele Unite şi, în curând, din Marea Britanie, însă nu au dreptul de a circula pe drumurile publice alături de maşinile tradiţionale.

Acest lucru este însă pe punctul de a se schimba, întrucât autorităţile americane sunt aproape de a finaliza primele reguli în acest sens. Astfel, National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA) va oferi un ghid prin care maşinile autonome vor putea circula pe autostrăzile americane după ce vor trece anumite teste.

Informaţia a fost dezvăluită de Anthony Foxx, secretarul de stat pentru Transporturi, care explică interesul pentru maşinile autonome prin faptul că numărul de accidente va scădea. "Tehnologia ne poate ajuta", a precizat el.

În plus, americanii propun şi un program de finanţare de 4 miliarde de dolari pentru următorii 10 ani pentru a ajuns autorităţile şi companiile private să testeze tehnologiile autonome, însă acesta nu a fost încă aprobat.

Via Automotive News

  • vianu, miercuri, 30.03.2016 14:03

    si cand face o autonoma de asta accident cum justifica? a adormit la volan? isi dadea like-uri pe facebook? sau mai bine, facea un download si i-a dat "ecran albastru"? de observat ce rapid se misca americanii...scade numarul accidentelor, cheltuieli mai mici cu reparatiile, accidente mai putine cu victime umane noi, nu si nu! ne i-au asta covrigu din mana si nu mai putem sta cu cotul afara pe geam si cu ifonu' la ureche diavoleasca treaba, va spun io!