Asigurări RCA în primele 3 luni ale anului: prima medie a scăzut la 590 de lei, iar dauna materială medie a crescut la 5.600 lei

Publicat marţi, 10.07.2018 10:41 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Valoarea medie anualizată a unei prime pentru polițele de asigurare RCA a fost în primele 3 luni ale anului de 589 de lei, în scădere cu 19%, în timp ce dauna materială medie a crescut ușor la aproape 5.600 lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat la începutul acestei săptămâni un amplu raport cu privire la situația polițelor de asigurare RCA pentru primele 3 luni ale anului.

Potrivit datelor statice, valoarea medie anualizată a unei polițe RCA a fost de 589 de lei, în scădere cu 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Polițele pe 6 și 12 luni, în top

Chiar dacă polițele pot fi încheiate acum pe orice perioadă între o lună și un an, peste 35% dintre șoferi preferă în continuare polița pe 12 luni, ca urmare a faptului că aceasta asigură și cel mai bun preț raportat la perioada contractuală.

Totuși, aproape 34% aleg o poliță valabilă timp de 6 luni, în timp ce 21% dintre clienți mizează pe o poliță valabilă timp de o lună, în ciuda prețurilor foarte ridicate solicitate de companiile de asigurări pentru o astfel de perioadă.

În privința daunelor, raportul menționează că daună materială medie plătită de companiile de asigurări a fost de 5.596 lei, în creștere cu circa 300 de lei comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce dauna medie pentru vătămări corporale a ajuns la puțin peste 40.000 de lei.

Decontarea directă

Șoferii încep să opteze pentru decontarea directă, prin care reparația este plătită de către compania de asigurări a păgubitului, care ulterior își va recupera prejudiciul de la asiguratorul șoferului vinovat.

Astfel, în primele 3 luni ale anului, șoferii români au încheiat peste 93.000 de clauze de decontare directă, iar prima medie anualizată pentru aceasta a fost de 84 de lei, suma care se adaugă la prețul poliței RCA. De asemenea, companiile de asigurări au plătit 259 de dosare de daună pentru decontare directă cu o daună medie de 4.540 lei.

Topul companiilor de asigurări RCA

City Insurance este în continuare pe primul loc în clasamentul celor mai mari asiguratori RCA, cu o cotă de piață de 28%, urmată de Euroins cu 25%. Poziția a treia revine celor de la Asirom cu aproape 19%, în timp ce Omniasig și Allianz au câte 8% din piață.

Chiar dacă primele două companii dețin peste jumătate de piață, cota totală a acestora este într-o ușoară scădere.

Via Hotnews, ASF (PDF)

  • DanG, marţi, 10.07.2018 10:54

    Mare păcat că în România RCA-ul se face pe mașină și nu pe șofer. Faci un accident cu pagube materiale grave, îți sare RCA de la 1000 la 4000 Ron, așa ar fi corect. A doua oară te uiți mai atent când schimbi banda, cum frânezi, cum iei curbele. Poate așa mai scăpăm de proștii de pe drumuri.

  • @Dan, marţi, 10.07.2018 19:10

    tocmai s-au votat niste legi care incurajeaza toti criminalii de pe sosea sa devina si mai "piloti". Interesul de a face traficul din Romania mai sigur e cam zero.