Așteptarea va lua sfârșit: în 21 august vom face cunoștință cu noua generație BMW M5 (Teaser video)

Publicat marţi, 15.08.2017 10:08 de Cornel Șocariciu

Noua generație BMW M5 va fi prezentată în 21 august. Debutul internațional va avea loc în luna septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

BMW a anunțat debutul noii generații M5 prin intermediul unui teaser video. Oficialii constructorului german spun că în 21 august vom face cunoștință cu noul sedan de performanță.

BMW încă nu a oferit detalii cu privire la performanțele motorului, însă a ținut să precizeze faptul că sub capota lui M5 vom găsi o variantă atent modificată a propulsorului V8 de 4.4 litri. Consumul mediu mixt promis de BMW M5 este de 10.5 litri/100 de kilometri, iar emisiile anunțate ajung la 241 de grame per kilometru.

Zvonurile spun că unitatea ar urma să ofere circa 600 de cai putere și peste 700 Nm. Resursele vor fi puse în valoare cu ajutorul unei transmisii automate cu opt trepte și, în premieră, prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală. În acest mod, nemții au reușit să facă din M5 un model pentru toate gusturile

Noua generație BMW M5 va fi expusă în fața publicului larg în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își deschide porțile în 12 septembrie.