Zvonuri: conceptul viitorului Mini electric va fi prezentat la Frankfurt

Publicat marţi, 15.08.2017 10:57 de Cornel Șocariciu

Primul model de serie Mini electric va ajunge pe piață în 2019. Conform zvonurilor, conceptul care anunță viitorul produs al mărcii din Oxford ar urma să fie prezentat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Primul Mini electric a fost lansat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles din 2008 și a fost dezvoltat într-o serie limitată pentru a fi testat de publicul larg. În urmă cu câteva săptămâni, Grupul BMW a confirmat faptul că primul model electric de serie din gama Mini va ajunge pe piață în 2019.

O serie de zvonuri spun că debutul conceptului care prefigurează viitorul model de serie Mini electric va avea loc în doar câteva săptămâni, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. După cum deja știți, versiunea de serie va fi o variantă în trei uși a legandarului model britanic, iar producția va avea loc la uzina din Oxford.

Sistemul de propulsie utilizat de viitorul Mini electric va fi produs în cadrul uzinelor din Landshut și Dingolfing, Bavaria, iar mai apoi va fi trimis fabricii din Oxford pentru asamblare.

Noul Mini electric face parte dintr-un proiect amplu gândit de Grupul BMW. În 2020, nemții vor lansa versiunea electrică a lui X3, iar în 2021 vom putea admira iNEXT, un crossover gata să revoluționeze segmentul.

Via | BMWBlog