Audi A5 by Abt: coupe condimentat
Tunerii germani de la Abt au modificat tehnic si estetic Audi A5, adaugand putin piper in paradis.
Desi s-a lansat in Romania abia in aceasta saptamana, Europa a pus mana de ceva vreme pe Audi A5. Iar cand spunem "a pus mana" ne referim la intelesul propriu al cuvantului. Asta pentru ca tunerii de casa ai celor de la Audi au inceput deja sa isi creeze propriile variante si versiuni ale coupe-ului made in Ingolstadt.
Schimbarile Abt vizeaza atat motorul cat si partea exterioara. Propulsorul de 3.0 litri, care din uzinele Audi iese cu 240 de cai putere, a fost impins pana la 272 de cai. Mai mult, daca nu sunteti multumiti, Abt va poate adauga o turbina aditionala care duce puterea motorului la 300 de cai. Si pentru ca herghelia trebuie strunita, Abt a echipat S5 cu suspensii active sport create in casa de germani si cu un pachet de frane cu discuri de 380 mm in diametru si cu jante de 18 sau 20 de inch.
Exteriorul este cel mai usor de prezentat. Asta pentru ca partea estetica nu trebuie discutata ci admirata pur si simplu. Oricum, trebuie notat faptul ca A5 by Abt nu si-a pierdut deloc farmecul, grila single frame si liniile originale stand la loc de cinste pe modelul german. Practic, modificarile vizibile au vizat adaugarea unor spoilere sport, a unor elemente aerodinamice care ajuta la mentinerea echilibrului si a unor nuante exterioare special gandite.
Una peste alta, A5 by Abt este o aparitie interesanta si bine infipta in peisaj. Enjoy!
Stil, clasa si rafinament. No comment